Originile lui Spriu Blănaru sunt legate de comuna Crăieşti în judeţul Galaţi unde se naşte în anul 1919. Spiru Blănaru este fără îndoială un nume cu rezonanţă când vine vorba de rezistenţa armată anti-comunistă din Romănia. Site-ul hotnews-ro a publicat un serial, “Sfinţii închisorilor“, în care povestea lui Spiru Blănaru începe prin a menţiona că Spiru Blănaru a ajuns în Banat în căutarea unui trai mai bun. Conform lui Corneliu Horescu(Blănaru), fiul lui Spiru Blănaru, cu care am discutat recent despre trecutul tatălui dumnealui, această poveste nu este întocmai adevărată. De asemenea mărturiile soţiei, Maria Blănaru născută Horescu din scriieririle autorului Miodrag Milin indică o cu totul altă conjunctură. Spiru Blănaru este rănit pe front iar mai apoi ajunge în Banat trimis la Lugoj la şcoala de ofiţeri. Se pare că un grup de legionari sunt paraşutaţi în spatele frontului iar Spiru Blănaru aflând acest lucru a fugit şi s-a ataşat lor. Nicolae Horescu(socrul lui Spiru Blănaru) era unul din oamenii cu viziune legionară şi practic aşa ajunge la Domaşnea unde trăieşte într-o semi-clandestinitate pe la sălaşurile oamenilor. Maria Horescu îl cunoaşte în aceste împrejurări pe Spiru acesta fiind în acele momente student în anul 4 la Facultatea de Drept din Iaşi pe care o și absolvă devenind avocat. Spiru Blănaru a format un nucleu de resistenţă anti-comunistă în această zonă fiind unul din liderii grupurilor de partizani alături de grupul colonelului Uţă. Spiru Blănaru a început organizarea grupului alături de Mihai Moster şi Mariţescu Romulus din Teregova. Acestora li s-au  adăugat comnandorul Petru Domăşneanu din Iablaniţa şi Milos Gavrilă, agent sanitar din comuna Domaşnea. Un alt grup instalat în această zonă unde activa și grupul lui Spiru Blănaru este grupul condus de notarul Ionescu Gheorghe din Teregova, membu al Partidului Național Liberal. După moartea colonelului Uță în ianuarie 1949 acest grup s-a unit cu grupul lui Spiru Blănaru.

Spiru Blănaru ajunge să colaboreze cu colonelul Uţă deşi acesta din urmă în vremea pe când era prefect nu s-a purtat foarte bine cu legionarii. Legătura dintre Uţă şi Spiru a fost făcută de profesorul Berzescu. Un alt nume de care se leagă povestea lui Spiru Blănaru este cel al lui Verca Filon care conducea organizația legionară din Banat și care fuge peste graniță dar îi transmite lui Spiru Blănaru să treacă la organizarea de trupe. Grupul Spiru Blănaru deținea 2 mitraliere, una adusă de Verca Filon din Germania(fiind unul din cei parașutați) și încă una adusă de Grozăvescu Dragu. Pe lângă aceasta mai dețineau armament ușor(pistoale mitralieră, puști Z.B., grenade).Cei care colaborau cu regimul nou instalat erau în vizorul grupurilor de partizani astfel că în noiembrie 1948 grupul lui Spiru Blănaru îl pedepseşte pe Novac C., muncitor la C.F.R. care se purta rău cu consătenii din Teregova. Sentinţa a fost executată de Mariţescu Romulus. De asemenea pe 22 februarie 1949 doi comunişti cunoscuţi, Munteanu Gheorghe şi Cherciu Mihai în timp ce mergeau cu un car de fân spre Teregova au fost prinşi, duşi în ascunzătoarea lor, anchetaţi pentru răul făcut oamenilor din comună iar mai apoi au fost condamnaţi şi executaţi.

Regimul de semi-clandestinitate se încheie în ianuarie 1949 de Sfântul Ioan când pe la 9-10 seara securitatea îi arestează pe Grigore Ianoşiga-Ionescu si pe Mosie Anculia-Pasule, membri activi ai organizaţiei legionare din Teregova. În acel moment Spiru Blănaru şi oamenii din grupul lui se hotărăsc să atace postul de jandarmi din Teregova pentru a îi elibera pe cei 2 arestaţi. Atacul începe la ora 22:30 folosindu-se căteva grenade şi o miltralieră. Ostaşi şi jandarmii fug iar  cei 2 sunt eliberaţi. Acest moment este punctul în care se declanşază furia securităţii şi care pentru ani buni de zile va aşterne spaima şi teroarea şi peste locuitorii din Domaşnea şi peste celelalte localităţi cu oameni implicaţi în mişcara de rezistenţă.

Pe 16 ianuarie 1949 apare legea ce prevedea pedeapsa cu moartea pentru toți cei care se dovedeau că luptă împotriva orânduirii. Practic nu mai exista cale de întoarcere.

Toate aceste acţiuni au pus securitatea pe urmele lor. Fiind descoperiţi Spiru Blănaru şi Gheorghe Ionescu hotărăsc să reziste astfel că au dat ordin să se treacă în dispozitiv de luptă iar încleştarea a avut loc la punctul Gorcanul din apropiere de Teregova şi a continuat în noaptea de 22/23 februarie. În această confruntare au fost semnalaţi pe lângă Spiru Blănaru, Gheorghe Ionescu, Romulus Mariţescu, Nicolae Ghimboaşă, Pavel Stoicescu, Mihai Moater, Tudor Roşeţ, Gheorghe Smultea, Petre Puşchiţă, Petre Anculia şi Gheorghe Ungureanu. În timpul luptei au murit partizanii Petre Anculia şi Gheorghe Ungureanu. Partizanii s-au retras în grupe mici fiind urmăriţi de securitate. Un grup format din Spiru Blănaru, Ion Caraiman şi Romulus Mariţescu se retrage spre Feneş. Aici ajung în casa lui Ion Caraiman pentru informaţii şi alimente iar mai apoi merg în locul numit Târsâtură de unde se retrag într-o colibă la Valea de Peşti unde au stat o săptămână. Urmează o a doua vizită a grupului la Feneş. Între aceste 2 vizite socrul lui Caraiman i-a trădat. În casa lui Ion Caraiman au fost primiti cu o prefăcută căldură de către socrul lui Caraiman. Spiru şi-a dat seama că ceva nu-i curat la mijloc. Socrul, plecând afară, a dispărut. În această situaţie, Spiru cu Caraiman au ieşit repede din casă, fugind prin grădina spre pădure. Securitatea le-a luat urma, deschizând foc asupra lor. Ei au răspuns cu foc. În timpul acesta, Petru Berzescu si Iacob Cimpoca s-au retras spre padure. În această luptă a cazut mort Ion Caraiman, iar Spiru Blănaru a fost rănit la picior. Era 12 martie 1949. Spiru Blănaru a fost arestat şi dus la Securitatea din Caransebeş.

Pe 16 iulie 1992 s-a înălţat o sfântă cruce în memoria celor care au fost executaţi la Pădurea verde(lângă Muzeul Satului Timişoara), în anul 1949 la data de 16 iulie. Din iniţiativa AFDP Timiş şi a fundaţiei  “Memoria” crucea a fost ridicată şi sfinţită pe locul unde se crede că a avut loc execuţia lui Spiru Blănaru, Petru Domăşneanu, Romulus Mariţescu, Ion Tănase şi Petru Puşchiţă-Mutaşcu.

Gândurile lui Spiru Blănaru relatate de profesorul Berzescu sunt memorabile și un îndemn pentru generațiile de acum și cele care vor veni după noi:

“Măi frate Tase Berzescu, suntem prinsi ca-ntr-o menghină. Nu ştiu care va scăpa din noi doi cu viaţă. Cred totuşi că tu o să scapi. Este bine să ştii unele gânduri ale mele.” Stând aşa, unul lângă altul, în mijlocul întinsului de zapadă, ascultam la ce-mi spunea Spiru. Apăruse deja legea care prevedea pedeapsa cu moartea. Iată ce-mi spune Spiru:

•  “De când stau aici în grup cu aceşti oameni, hotărâti să lupte până la unul, am observat un lucru extrem de important în felul lor de comportare. Deşi suntem, ca apartenenţă politică, diferiţi, ne întelegem ca fraţii. Nu facem diferenţa între noi. Aici, după cum ştii, sunt mulţi legionari, tărănişti, liberali şi militari. Suntem de atâta timp la un loc, nu i-am auzit o dată să facă deosebire între ei după apartenenţa politica. Toţi suntem români şi trebuie să fim uniţi în faţa duşmanului. Deşi cel mai mare păcat al românilor este lipsa de unitate, noi aici am reuşit să realizam, în ciuda păcatului, unitatea între noi.
• “În faţa primejdiei, noi ne-am adus aminte de Dumnezeu. Cu toţii ne rugăm ca să scăpăm din drăceasca înclestare între bine şi rău. S-a realizat o prietenie, liantul fără de care nu va fi niciodată biruinţă.
• “Aş dori ca, la momentul potrivit, să ştie şi ai mei, de acasă, familia mea, prin ce am trecut si care au fost condiţiile de viaţă şi şansele de biruinţă asupra comunismului. Ne-am împacat cu gândul că va trebui să murim pâna la urmă. Eu, frate Tase, am certitudinea că voi muri si-ţi încredinţez ţie aceste gânduri ale mele, nu ca pe un mesaj, ci ca unele frământari ale mele ca om. Fiul meu, dacă va mai apuca să scape cu viaţă, la fel şi soţia mea, aş vrea să cunoască prin ce am trecut.
• “Îmi este dragă ţara noastră, neamul nostru românesc. Aş dori ca odată să fie liber, mare şi unit. Dumnezeu să fie cu el. Dezmembrările de partid să dispară. Poporul român s-a născut creştin. Avem obligaţia morală faţă de copiii noştri să le lăsăm moştenire dreapt credinţa a strămoşilor noştri şi răspunderea faţă de străbunicii noştri, crescuţi în legea creştină. Fă acest lucru, fratele meu, şi este de-ajuns pentru mine. Cei care vin după noi să ştie ce-am facut şi ce-am gândit şi noi, în “toiul beznelor adânci”  “.

În acest moment mă macină o mică dilemă. S-au succedat diferiţi primari la Domaşnea în aceşti ani scurşi după evenimentele din decembrie 1989. Au existat iniţiative prin care a fost acordat titlul de cetăţean de onoare al comunei. De ce oare Spriu Blănaru care, deşi născut în zona Moldovei, are destinul profund legat de Domaşnea nu a primit acest titlu? Timişoara a făcut acest pas. Există chiar o stradă cu acest nume în Timișoara. Istoricul Nicolae Iorga a spus că “Istoria îşi bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se”. Unul din scopurile acestui site este să ne permită să aflăm mai mult date despre trecutul nostru şi astfel să nu ajungem în această situaţie.Din acest motiv aceste serii de restituiri vor continua și pe viitor.

Îi mulţumim domnului Cornel Horescu pentru fotografiile puse la dispoziţie. Fotografiile monumentului de la Pădurea Verde sunt făcute în noiembrie 2011.

Bibliografie:

[1].Atanasie Berzescu – Larcrimi şi sânge, Rezistenţa anticomunistă armată din munţii Banatului, editura Marineasa 1999

[2].Cicerone Ioniţoiu – Rezistenţa anticomunistă din munţii României 1946-1958, http://www.procesulcomunismului.com

[3].Miodrag Milin – Rezistenţa anticomunistă din Domaşnea, relatări ale consătenilor