Dimitrie Roman - o viață de om

În săp­tămâ­na asta de mare vâl­toa­re, eu am avut pri­vi­le­gi­ul să citesc un jurnal. Și tare bine mi-a mai făcut. Au fost pasaje la care mi-au dat și la­cri­mi­le (eu fiind emo­ti­vă din asta care plânge și la imn).

Este jur­na­lul unui om născut la 1901. Om care-a trăit și Marea Unire, și Primul Război Mondi­al, și pe al 2-lea, și in­sta­u­ra­rea co­mu­nis­mu­lui.

Acest om mi-a dat mie o lecție despre ce în­seam­nă cu ade­vă­rat dra­gos­tea de țară și de neam.

La 1919, pe vremea când Ca­ranse­be­șul se afla încă sub do­mi­na­ția ma­ghia­ră, acest om -ală­tu­ri de un grup de colegi- pune stea­gul ro­mâ­nesc și stema regală pe Liceul „Traian Doda” din Ca­ranse­beș (la vremea aceea Liceul Ma­ghiar de Stat - deși con­stru­it la do­rin­ța lui și fi­nan­țat de ge­ne­ra­lul Traian Doda cu scopul de a există o școală cu pre­da­re în limba română - obli­ga­ție de care un­gu­rii nu s-au achi­tat). Apoi, zile-în­tregi, s-au or­ga­ni­zat într-un grup pentru a apăra fron­tis­pi­ci­ul li­ce­u­lui de cei ce ar fi vrut să le dea jos.

Stu­dent în Drept la Cluj, păs­trea­ză viu spi­ri­tul bă­nă­țean și atrage eli­te­le în jurul lui și al gru­pu­lui său de pri­e­te­ni, ini­ți­ind di­ver­se ac­ti­vi­tăți so­ci­a­le și cul­tu­ra­le, după cum erau obi­ce­iu­ri­le stu­den­țești ale vremii.

Tra­se­ul pro­fe­sio­nal îl plimbă pe la Zăr­nești (Brașov) și prin Tulcea ca ma­gis­trat. Și aduce o con­tri­bu­ție enormă în co­mu­ni­tă­ți­le locale res­pec­ti­ve prin in­te­li­gen­ță și dă­ru­i­re, dar mai ales prin cinste și dra­gos­te față de aproa­pe.

De de­par­te cel mai in­te­re­sant par­curs îl are ca se­cre­tar (și mâna a două) a pri­ma­ru­lui(ilor) Ti­mi­șoa­rei. Dic­ta­tul de la Viena din 1940 îl prinde func­țio­nar public în Pri­mă­ria Ti­mi­șoa­ra. Cu în­țe­lep­ciu­ne, în­de­pli­neș­te sar­cini di­ver­se (de la pu­ne­rea în si­gu­ran­ță a in­ven­ta­ru­lui Fa­cul­tă­ții de Agro­no­mie și al celei de Me­di­ci­nă, al Tea­tru­lui și al Operei Na­țio­na­le din Cluj - ce ar fi putut fi în pe­ri­col în fața un­gu­ri­lor hor­tiști) până la ges­tio­na­rea ser­vi­ci­i­lor so­ci­a­le din Ti­mi­șoa­ra ale vremii, ges­tio­na­rea mării crize a grâu­lui ime­di­at după in­sta­u­ra­rea co­mu­nis­mu­lui, pro­mo­va­rea spor­tu­lui în Ti­mi­șoa­ra etc etc etc).

Că­lă­u­zit de cre­din­ța în Dum­ne­zeu, niciun moment nu se abate de la prin­ci­pi­i­le ferme ale cin­stei și dra­gos­tei de oameni, lucru care -după cum era de aș­tep­tat- îi pro­voa­că mari pro­ble­me odată cu in­sta­u­ra­rea ad­mi­nis­tra­ți­ei co­mu­nis­te. Nu i-ar fi fost mai simplu să treacă la co­mu­niști ca să-și păs­tre­ze func­ția? De­si­gur că i-ar fi fost. Totuși, nu o face. De­mi­sio­nea­ză îm­pre­u­nă cu alți doi pri­e­te­ni lu­cră­tori de bază în pri­mă­rie, sal­vând astfel 100 de oameni din Pri­mă­ria Ti­mi­șoa­ra de la con­ce­di­e­re în urma unei note de res­trân­ge­re a per­so­na­lu­lui ce venise de sus (nota a fost anu­la­tă prin de­mi­sia lor).

În­tru­cât și pe locul dăruit de Pri­mă­ria Ti­mi­șoa­ra pentru a-și con­strui o casă, el a ales să facă un in­ter­nat de ser­vi­cii so­ci­a­le pe care l-a pus la dis­po­zi­ția celor în nevoie, rămas fără ser­vi­ciu și fără pensie pentru că nu a ac­cep­tat, se în­toar­ce îm­pre­u­nă cu fa­mi­lia în Do­maș­nea natală. Devine pentru scurt timp agri­cul­tor (dar co­mu­niș­tii, prin co­lec­ti­vi­za­re*, îl pri­vea­ză și de pământ), apoi lu­crea­ză ca miner pe tu­ne­lu­ri­le de cale ferată de la Poarta-Do­maș­nea, Ar­me­niș, Gâr­liș­te etc.

Fără să stea pe pace cum ar fi me­ri­tat, se dedică și mai multor cauze obș­tești în comună. Mo­bi­li­zea­ză ță­ra­nii și îm­pre­u­nă în­gri­jesc ci­mi­ti­rul lăsat de zeci de ani în pa­ra­gi­nă, or­ga­ni­zea­ză piața agroa­li­men­ta­ră și târgul de vite, pun te­me­lia și con­stru­iesc școala din sat (cu elevi ai vremii), strâng fon­duri ptr că­mi­nul cul­tu­ral și por­nesc ali­men­ta­rea sa­tu­lui cu apă. Do­măș­ne­nii îi da­to­rea­ză și or­ga­ni­za­rea re­gis­tre­lor ca­das­tra­le prin care fi­e­ca­re lo­cu­i­tor își cu­noaș­te exact și cu acte li­mi­te­le de teren agri­col (de­fal­ca­te: fânețe, arabil etc) și su­pra­fe­țe­le de locuit.

Dr. Di­mi­trie(Mitruț) Roman - o lecție de abn­e­ga­ție, dra­gos­te față de semeni, onoare și lea­der­ship. Un do­măș­nean. (1901-1985)

Ma­nu­scris primit spre citire de la fiul său, domnul Mircea Roman, consul ono­ri­fic al Ro­mâ­ni­ei în Canada

Scris de mine, Ta­tia­na Neamțu, do­măș­ne­an­că, la 1 de­cem­brie 2024