Domașnea

Învăruichit

Un obicei de pri­mă­va­ră ete "in­va­rui­chi­tul" când odată cu in­flo­ri­rea po­mi­lor ti­ne­re­le doresc să-și cer­ti­fi­ce pri­e­te­nia lor apro­pi­a­tă. Fetele, între care de-a lungul tim­pu­lui s-a țesut o pri­e­te­nie fru­moa­să, pre­gă­tesc un co­la­cel rotund "chicit" cu flori, apa sfin­ți­tă adică "mo­li­d­va" și un "bra­ciri" roșu. In­so­ti­te de fete mai mici care în timp le vor urma exem­plul merg în câmp, aleg un pom frumos în­flo­rit, așează co­la­cul în pom legate cu bra­ci­ri­le, se prind de el și ros­tesc des­can­te­cul "pe floare" prin care cer na­tu­rii ne­mu­ri­rea pentru pri­e­te­nia lor. Apoi merg la un pârâu ca ofran­dă de mul­țu­mi­re dau drumul pe apa lu­ma­na­rii în forma de cruce care tre­bu­ie să alu­ne­ce lin con­fir­mand pri­mi­rea jert­fei fe­te­lor adusă na­tu­rii, adică pri­e­te­nia lor.

In­torcan­du-se în sat ală­tu­ri de numele pro­prii vor folosi ape­la­ti­vul: "va­rui­ca".