(SMARANDA VULTUR in Revista “22” nr. 876 din 19-25 decembrie 2006)

Un punct de plecare

Din punct de vedere al documentelor oficiale de partid, infiintarea GAC Domasnea este o noua victorie cucerita de poporul roman condus de Partidul Muncitoresc Roman, o victorie de insemnatate istorica, pe calea desavarsirii constructiei socialismului, cum se exprima documentele vremii. In mai 1963, la numai un an de la infiintarea GAC, informarile sau procesele verbale de sedinte ale Comitetului executiv al Sfatului Popular vorbesc despre o munca intensa, entuziasta, pentru a traduce in viata marile obiective stabilite (evident, de partid, prin directive). Intre ele, unele privesc cifrele planului de productie, altele vizeaza obiective mai greu de contabilizat, cum ar fi dezvoltarea constiintei socialiste.

Nu mai e vorba, ca in anii 50, de lupta inversunata cu dusmanul de clasa. Retorica discursului oficial a schimbat perspectiva razboiului cu dusmanul din interior, cu una glorificatoare, mai apropiata de cea pe care am cunoscut-o pana in ultimii ani ai regimului comunist, sub Ceausescu. Realitatile apar ambalate in anii 60 intr-un nou invelis, mai putin socant si mai atragator. Accentul pare a se deplasa dinspre activitatile de reprimare spre cele de convingere si stimulare. Partidul incearca sa-si cosmetizeze si limbajul: astfel, in loc de munca de lamurire, apare intr-o dare de seama din 1959, tocmai cand la Domasnea aceasta munca se desfasura mai intens, formula de comisie de impulsionare a ritmului de transformare socialista a agriculturii(!!).

Daca ne deplasam spre fondul de documente secrete pe care l-am consultat, pe de o parte, si la marturiile participantilor directi la colectivizare (am intervievat un numar de 14 persoane; voi indica, in dreptul citatelor, doar numarul interviului), pe de alta parte, situatia din comuna Domasnea apare intr-un contrast enorm cu afirmatiile linistitoare din discursul oficial.

Dosarele consultate arata ce rol ocupa Securitatea in Romania in perioada 1957-1966, cum circula informatia, care era continutul ei si care erau relatiile dintre ea si partid. La adapostul caracterului secret al documentelor pe care le elaboreaza, ea nu va abandona practic niciodata logica luptei de clasa si a razboiului cu dusmanii interni, pe care, atunci cand nu ii poate totdeauna gasi si identifica, ii inventeaza, folosindu-se de o actiune de documentare, menita sa confirme plierea cazului pe profilul robot al elementului dusmanos.

Daca urmarim notele informative privind aspectele negative cat si starea de spirit existenta a membrilor CAP din comuna Domasnea din perioada pe care o acopera dosarele FD I si FD II, observam ca ele circula pe scara ierarhica de la tov. Ivan Valeriu, ofiter operativ, care raspunde de informarea de la nivel local, spre sectia raionala si apoi dinspre aceasta prin cpt. Timircan (avansat deja la gradul de maior in 1965) spre Directia regionala a MAI (Ministerul Afacerilor Interne). O serie din notele informative pe care sectia raionala a MAI le trimite directiei regionale sunt trimise spre informare si organelor de partid de pe acelasi nivel ierarhic, pentru a se lua si pe aceasta cale masurile cuvenite. In schimbul de informatii cu Securitatea apare implicata de la un moment dat si Militia, care adreseaza rapoarte Securitatii prin reprezentanti ai ei de pe diferite nivele.

Starea de spirit, urmarita constant, e cel mai adesea nesatisfacatoare sau chiar agitata, iar aspectele negative vizeaza nemultumirile sau comentariile taranilor sau ale altor urmariti, uneori citate (se pastreaza unele caracteristici dialectale, expresii populare sau caracteristici orale), alteori comentate sintetic.

Tov. Ivan lucra la fata locului cu o agentura. Am incercat sa stau de vorba cu una dintre persoanele consemnate in dosar ca facand parte din agentura, dar aceasta nu admite vreo implicare. Afirma ca nu stie cine e tov. Ivan, ofiterul operativ, pentru ca nu a fost membru de partid(!?). Doar postasul si-l aminteste in mod spontan in timpul interviului si face referire la actiunile acestuia, desi despre Securitate vorbesc mai toti. A o defini global, fara a o putea raporta la indivizii concreti e o constanta in discursul martorilor, lucru pana la urma firesc, avand in vedere cum functiona institutia.

Unii dintre cei intervievati, care au si avut insa de a face cu ea, relateaza aceasta experienta. Documentele din FD II contin cateva procese verbale de interogatoriu sau angajamente, pe care cei anchetati au fost siliti sa le scrie uneori cu propria mana si sa le semneze. Aceste angajamente se refereau chiar la faptul ca cei in cauza nu vor relata nimic, nimanui, despre trecerea lor pe la Securitate, asumandu-si consecintele legale in caz contrar. De asemenea, se angajau sa nu mai denigreze GAC si sa nu actioneze impotriva GAC. In principal, cei ajunsi in ancheta Securitatii in anul 1963, an din care dateaza aceste documente, au fost cei care au vrut sa se retraga din GAC, uneori in mod repetat, sau au incercat sa-i antreneze si pe altii in aceasta actiune. O parte dintre ei erau in atentia Securitatii de mai multa vreme, asa cum rezulta dintr-un tabel nominal privind unele elemente care au desfasurat si desfasoara activitate dusmanoasa impotriva GAC-ului, tabel care cuprinde 29 de persoane (cf. FD II, f. 178-184). Dintre intervievati, o parte figureaza pe aceasta lista. Unora dintre ei li se cerea, asa cum rezulta din angajamentele luate, nu numai sa inceteze a actiona impotriva GAC, ci si sa duca munca de lamurire cu acei care mai incearca sa depuna cereri de iesire din colectiv (FD II, f. 177) sau, mai grav, sa demaste acele elemente care duc propaganda in localitate pentru a esi din GAC si a le denunta organelor de stat (cf. FD II, f. 176).

Printre elementele dusmanoase, se afla legionari, PNT-istii, PNL-istii, cat si alte elemente ostile din alte categorii, ce folosesc cele mai perfide si camuflate metode pentru a impiedica procesul de transformare socialista a agriculturii (FD II, f. 63).

Cum asupra caracterului dusmanos al elementelor strecurate in GAC sau subversive nu exista indoieli, avand in vedere trecutul lor politic, de la directia regionala de Securitate se cere celor din teritoriu prezentarea documentelor doveditoare sau strangerea de probe, pentru a se putea lua masuri urgente de incadrare informativa calificata (FD II, f. 58).

In perioada premergatoare intovarasirii sau GAC accentul cade pe felul in care ii influentau cei luati in vizor pe locuitorii comunei Domasnea pentru a nu se inscrie in GAC. Cum faceau ei acest lucru? Prin svonuri, discreditarea GAC si a intovarasirilor, iar cand acestea nu aveau efect, prin actiuni mai deschise, cum sunt amenintarea sau impotrivirea directa fata de masurile luate de Partid si de Guvern (FD II, f. 63). Dupa cum se vede, in ochii Securitatii si in optica puterii, a vorbi despre anumite lucruri in mod critic, a ameninta si a trece la actiune sunt parte din acelasi act de razvratire.

Adunarea oamenilor in grupuri mai mari de 10 poate da si ea loc la presupozitia ca ei se aflau impreuna acolo (de pilda, in casa unui consatean) pentru a discuta cu privire la infiintarea intovarasirii sau dusmanos, impotriva infiintarii acesteia, aceasta deductie facandu-se doar pentru ca tacusera cand a aparut activistul de partid si au refuzat sa stea de vorba cu el (FD II, f. 58).

Dintr-un raport din februarie 1960 reiese ca in comuna Domasnea si satul Canicea, sotiile unor elemente dusmanoase au cautat sa instige (sa intrige! – scrie de fapt in document) anumiti tarani de a nu se inscrie in intovarasirile agricole (FD II, f. 91). Urmeaza exemple, pentru care se mentioneaza de fiecare data in ce a constat actiunea dusmanoasa. Una dintre instigatoare se facuse remarcata si inainte de acest episod, intrucat, din cele stabilite de Securitate, reiese ca a fost condamnata 6 luni pentru nepredarea cotelor si amenintarea organelor locale (Sf. Popular), iar sotul ei a fost condamnat 4 ani pentru legaturi cu bandele teroriste (fugarii din munti) (FD II, f. 91). Nu este singura data cand femeile apar in prim-plan.

Actiunea de documentare a Securitatii

Cele mai vechi date continute in dosar – putine, de altfel – se refera la anul 1957 si privesc situatia din intovarasirile recent infiintate in raionul Orsova. Inscrierile merg prost si ulterior, in Domasnea acest lucru fiind pus pe seama elementelor dusmanoase care au avut legaturi cu fugarii din munti. Avand in vedere ca e vorba de aceasta data de membri de partid, suspectati in plus de a fi fost legionari in trecut, se cere Sectiei raionale de Securitate, de catre MAI Dir. Reg. Timisoara (FD I, f. 58), pe de o parte, adunarea de probe doveditoare impotriva lor si incadrarea lor informativa, iar, pe de alta, informarea raionului de partid, pentru a fi exclusi.

Dupa cum se noteaza, faptul ca e vorba de elemente dusmanoase fusese deja stabilit, iar Securitatea poate recomanda excluderea din partid, insistand pe necesitatea probarii faptelor incriminate (rezulta ca cel putin una dintre persoanele vizate de raport trecuse prin interogatorii, dar aceste date nu pareau suficiente sau concludente). Dupa cum se vede din ordinul nr. 312/12.616 din 31 ianuarie 1958, documentarea putea include si identificarea persoanelor care cunosc despre acestia si care se pot interoga, fara a incalca insa legalitatea populara(?!).

Or fost stransuri mari pana ne-or pus capastru in cap, c-asa o fost Tabloul actiunilor dusmanoase se diversifica cu timpul, iar dusmanii identificati nu se mai reduc la cei din fostele partide politice sau cei cu legaturi printre banditii din munti.

La Cornereva intra de pilda in obiectiv preotul ortodox din comuna, data fiind influenta pe care o are asupra comunitatii, sau un predicator de la Oastea Domnului (raportul Sectiei raionale de Securitate catre Dir. Reg. MAI Timisoara, nr. 322/23 ianuarie 1958) care interpreteaza tendentios – in sensul influentarii satenilor pentru a nu se inscrie in intovarasire – pasaje din Biblie.

La Domasnea presiunile vizau transformarea in cele din urma a intovarasirii in GAC. Munca de lamurire, cea de intimidare si supraveghere vor merge mana in mana. Aria a ceea ce putea fi asimilat unei actiuni impotriva GAC sau intovarasirii e destul de extinsa si imprevizibila.

L.P. (interviul 5), care avea 32 de veri primari, ii sfatuieste pe toti sa nu se inscrie. El afirma ca a facut o contrapropaganda si printre vecini si prieteni si recunoaste ca a fost amenintat de Securitate cu arestarea si consemnat la domiciliu pana la inaugurarea colectivului, mai ales ca e printre putinii care nu s-au inscris pana la urma in GAC. Activitatea lui ostila va continua si dupa infiintarea GAC si exista in FD II o urma a trecerii lui prin ancheta Securitatii in anul 1963. A fost silit sub ancheta, ca si ceilalti anchetati din acelasi lot, sa semneze un angajament conform caruia se obliga sa nu relateze ca a fost anchetat. Acesta a fost probabil motivul pentru care nu a pomenit de angajament, desi acesta nu includea denuntarea altora, ci doar incetarea propriilor actiuni de propaganda contra GAC.

Or fost stransuri mari pana ne-or pus capastru in cap, c-asa o fost, remarca o intervievata (14). Ea insasi ajunge in ancheta Securitatii pentru ca, dupa infiintarea GAC si inscrierea ei sub presiune in colectiv, vrea la un moment dat sa se retraga. Marturia ei se concentreaza aproape in exclusivitate pe intalnirea cu Securitatea, din care partea cea mai insistent subliniata e felul in care a fost intimidata si batjocorita:

… Eu tot am zis cum sa ma-nscriu la colectiv, cum pot eu lucra, cu doi copii mici? Aveam pe unu-n leagan si pe unu mai marut, avea cinci ani. Aveam si barbat fara o mana. Si cand or venit, asta le-am spus. Or venit noaptea si m-or ridicat. (Cine?) Militia, cei de la sfat. (De-aicea?) Da, de la sfat. Si m-or ridicat si m-or dus la Orsova. Daca ma puteti crede, m-or dezbracat ca si pe copilul al mic, si actele de la morti mi le-or luat. M-or discutat. (V-au si batut?) Nu, de batut nu m-or batut, numa tot dis de doua ceasuri m-aduceau ca sa ma-ntrebe daca lucru la colectiv, ca imi da drumul. Eu le spuneam, lucru, da, cum sa nu lucru, numa cum sa ma duc cu copiii astia mici. Si barbatu trebuia sa-l incalt. Si-atuncea ce sa spun, pana deseara tot asa m-or premenit, tot m-or dus si m-or adus. Intr-o seara m-or dus iara si auzii usile cum s-or deschis acolo. I-o adus Dumnezeu. Si cand m-or vazut asa infiorata, numai imi vedeau bluza si poalele. Si eu tineam de poale, sa nu-mi pice. Cica: Ce-i cu femeia asta, ce crima o facut?. Si mie mi-o scapat plansu, da n-am cutezat sa vad cine-i. Ei s-or pus inaintea mea si ma-ntrebara: Ce-i cu dumneata?. Ii spusei ca am barbat fara mana, de la razboi si am doi copii mici. Zice: Pai scrie ca nu ai putere de lucru. Nu mai plange dumneata! Ca mintenas sunara si mi-adusera toalele si m-am imbracat. Mi-au zis sa ma duc la gara. Zic: Cum sa ma duc la gara ca n-am bani de tren? si unu mi-o dat bani de tren si unu mi-o dat pita si niste branza moale. Eu nu vroiam sa le iei, da mi-or zis: Cum sa mergi dumneata asa la copii, ca te-ntreaba: Mama, ce ne-ai adus?!. Si m-am dus la gara, iar acolo o fost multa lume si numa m-am pomenit ca ma prinde unu asa de umar si-am vazut ca-i unu dintre ei si mi-or luat bilet si-am venit acasa. (Cine erau aceia? Ii cunoasteti?) Nu, nu-i cunosc, da erau oameni imbracati, oameni cuminti, oameni cu carte. (…) (V-a fost frica?) Pai da cum sa nu-ti fie frica. (Si cei care v-au ridicat au fost din sat?) O fost din sat, da o crapat, l-o luat boala rea pe ala si o murit, o murit cu muierea lui si copilul o vandut casa si-i un distrus. Nu i-o lasat Dumnezeu.

Am remarcat aparitia frecventa in relatarile de acest gen a doua teme: ivirea unui salvator – punere in scena pe care Securitatea o foloseste dupa cum reiese din marturiile de inchisoare, pentru a-l deruta pe anchetat – si credinta reechilibrarii lucrurilor, prin pedepsirea celui care a facut rau de catre instanta divina.

La Domasnea intovarasirea nu s-a desfiintat in 62 ca in toate satele si comunele din jur. Tendinta martorilor este de a atribui acest fapt zelului unor responsabili locali, printre care unul este cel mai adesea diabolizat. E cazul activistului Toma, secretar adjunct la raion, despre care cineva relateaza ca dimineata, intre 7.30 si 8, exact cand copiii trebuiau sa mearga la scoala, tragea cu pusca in galeti umplute cu apa, pentru a se antrena, dar, in mod cert, si pentru a intimida. In aceste conditii cei care locuiau in aceeasi curte erau consemnati in casa pana la incheierea exercitiului matinal.

Pentru altii, prezenta lui in sat are consecinte directe. Iata ce-si aminteste cineva (interviul 8):

Noi n-am vrut sa ne-nscriem la intovarasire ca eu am mai avut doua surori mici si tot n-am putut sa le-nscriu pe ele ca tata nostru o murit. (Aveati pamantul impreuna?) Da, cu ele am avut pamantul impreuna. Si-atunci tot or venit si-or persecutat. Si-atuncea barbatu s-o dus la SMA la Caransebes, c-o lucrat la Zagujeni, n-o venit doua luni de zile acasa si eu am ramas aici si pe mine m-o arestat… tovarasul Toma. (Era activist de partid?) Da, activistul de partid. (Si in ce an v-a arestat?) In 58. M-o arestat si m-o tinut 48 de ore nemancata, nedormita si m-o pus aicea in sfatu popular, unde-s magazine acum, sa sparg la lemne fiindca nu vreau sa trec la intovarasire. Atunci o venit copilu meu al mare si-o plans cu mama mea la usa si-o spus Vino mami, inscrie-te!. Ne-o mai si dracuit, ne-o mai si injurat, ne-o mai si batut. (Numai el singur era sau au fost mai multi?) O mai fost si militie si-o mai fost si-un activist de partid, da nu l-am cunoscut. Da pe Toma l-am cunoscut… asta ne-o persecutat mai mult. Si-atuncea din comuna o fost una Florica Oroane. Si-atuncea o fost Raduta Ion care iar o facut cu noi persecutare pan la piele. (Da ce-a facut?) Ne punea sa ne ducem cu caruta de prestatie noaptea, ne scula la ora doua sa plec la gara s-aduc faina, c-avea magazine la cooperative. Noaptea prin zapada ne punea sa mergem cu caruta, sa caram faina.

Nu sunt singurele necazuri pe care le-a adus colectivul in viata lor si nici singurele abuzuri de care au avut parte:

Am predat carute cu doi cai, grapa, plug, semanatoare de pus porumbul. Atat am venit acasa cu camgia, cu biciul de la cai si pe cuvantul meu c-am venit plangand, c-am dat caii tineri, o iapa de trei ani si-un cal de cinci ani, i-am predat la Sfat. La un an de zile i-o luat si i-or adus aicea si i-or vandut prin sate, prin Rusca, la Oraca si or luat banii ei.

Despre abuzurile lui Toma vorbeste si un raport al Securitatii din 1965, unde se relateaza ca aducea mancare cu masina de la Herculane pentru el si pentru cei cu care tragea chefuri destul de des.

El (Toma – n.n.) statea la comandament si pe noi ne impanzea, iar seara, la analiza. Aveam fiecare un numar de case, un sector. (Cate comisii de-astea erau?) Oh, cred c-au fost vreo 20. (Si cati erau intr-o comisie?) Patru-cinci. Sa instruim lumea, ca-i bine la CAP. Ne-or facut si lectii. Ne-aduceau inginer agronom si ne demonstra la tabla ca produce atata grau, da erau niste calcule astronomice, ca noi care eram in cunostinta de cauza stiam, da ce sa faci. (Va dadeati seama ca nu-i asa?) Pai ne dadeam seama, da ce puteai sa faci… (Stiati pe altii care aveau GAC deja?) Stiam, ca aveam legatura in Timisoara, Oltenia, stiam cum traieste lumea la GAC, plus ca cei care-or fost pe front in Rusia stiau ce-nseamna colhoz. Unul din astia, Romanu Petru, o fugit si s-o facut partizan din cauza asta si spunea ca nu-i bine. Plus erau multi din astia batrani care spuneau ce-nseamna colhoz. (…)

Si ne-or impartit pe sectoare. Or venit la toti si verdictul era: Ori te inscrii la colectiv, ori iti dau copilul afara din facultate (…) Alta metoda era cu serviciul. Ii mana acasa si le spunea: Nu te primesc la serviciu pana nu aduci adeverinta ca te-ai inscris in CAP. O alta metoda era – multi fiind condamnati politic, care facusera si puscarie, sa li se spuna: Ce vrei, te pui contra statului? Vrei iar sa te bag la puscarie?. Era Securitatea aicea, multi or opus rezistenta si veneau seara cu masina, ii duceau pan la Orsova si-i tinea o zi, iar seara ii trimitea inapoi. Nu stiu daca i-o batut sau nu, da ii plimba. (interviul 9)

Cei care au ajuns la oala cu mere

Treptat, clivajul care ii desparte pe ei (puterea) de noi (victimele) se iveste in chiar interiorul comunitatii. Cei care au ajuns la oala cu mere, cum se exprima unii, sunt priviti de ceilalti ca un fel de gasca corupta si cinica.

Iata cum relateaza evenimentele din acei ani (interviul 6) un taran, veteran de razboi, care s-a facut si el remarcat de catre organele de Securitate:

Colectivizarea a-nceput fortata. O gasca de oameni or format-o, fie c-or primit ceva de la stat, de la conducerea statului, fie i-o fortat. La unii oameni le-a gasit diferite motive, c-ai facut asa, c-ai facut asta. Asa ca lumea, ce sa faca, s-a inscris la colectiv. Insa vreo 40 de familii nu s-or inscris.

Si-or batut joc de lumea asta, ca sa muncesti o zi de vara pe nimic, ca nu ti-o dat nici un ban la zi de munca. Nici o moneda de 5 bani nu-ti dadeau. Plecai cu traista de mancare pe teren si veneai acasa fara nimic, ca era militia. (…) Isi bateau joc de noi, ca si cum am fi fost o unealta a nimanui… asa a fost comunismul. Degeaba spun unii si altii ca a fost bine, asta o spun astia care-or trait bine, ca la comunisti n-o fost niciunde. Dar noi stim ce-o fost…

(Cine-a trait bine?) Pai, gasca lor. Astia nu te lasau nici sa faci izlazul si faceau sa ne dea pamant din ala rau, care nu era bun de nimica1, ca sa te necajeasca cumva, ca pana la urma sa cedezi, ca sa vezi ca nu mai e rostul. Toata ziua, dimineata si seara tot cu ei ne trezeam in camera. (Au venit si la dumneavoastra?) Da, veneau 3-4 in camera si nu plecau din camera. Ne spuneau Numai semneaza si-i ziceam Nu pot sa semnez. Cum sa nu poti, nu vrei, ca esti contra partidului, contra noastra (interviul 6).

Pentru unii dintre cei intervievati, schimbarea pe care a adus-o cu el colectivul consta tocmai in divizarea comunitatii, lucru ce ofera si explicatia faptului ca pentru unii era bun si pentru altii nu era bun colectivul:

(Credeti ca a schimbat colectivul felul de a fi al oamenilor?) Sigur c-o avut. (In ce sens?) Pai unii erau mai protejati, altii nu. (Si au fost conflicte de-astea?) Nu, conflicte n-au fost, da vedeam noi care is mai protejati. Pentru ca ai de furau cu caruta, aia erau protejati. Nu te duci sa furi noaptea o caruta de mere sau o caruta de porumb sau de prune. Sigur ca aveai intelegere cu politia, cu brigadierul, cu presedintele de colectiv. (Deci asa mergea, cu intelegeri din astea?) Da, sigur ca da, pentru ca nu fura numai pentru el, fura si pentru aia, imparteau. (Imparteau intre ei sau dadeau si la sefii mai mari?) Cei mari veneau si luau rachie cu masina (interviul 10).

Asa o zis: Cine fura cu motoru l-o iertat raionu, Cine-o furat cu sacu pe-ala l-o luat dracu si-o facut puscarie. (Cine-a facut versurile astea?) Lumea-n sat le-or spus. Unii or lucrat si altii or luat. Asa o fost. Si la om i-a dat ce i-o dat, nimica toata. Cu caruta mea si-or facut trei insi casi in Domasnea, or lucrat la casa si pe urma or dus-o si-or vandut-o. Vai si-amar! (interviul 8). Conflictele sau situatiile paradoxale de acest fel afecteaza si viata de familie. Nu sunt rare cazurile cand unul din familie se inscrie la comunisti, in ciuda persecutiilor la care acestia il supuneau pe un alt membru al familiei sau poate tocmai cu speranta de a salva ceva.

Un alt intervievat (interviul 2) arata ca, desi bunicul dinspre mama care avea avere se orientase tocmai spre dezvoltarea mosiei, a fost silit sa recunoasca, in anii 50, ca nu era in consens cu timpurile. Cotele prea mari, stabilizarea, incadrarea la chiaburi il aduc treptat in imposibilitatea de a mai pastra pamantul. Desi era pionul principal in familie, cum o spune singur, viitorul brigadier e obligat sa se angajeze pentru a avea bani sa plateasca impozitele. Familia reuseste sa faca o defalcare a pamantului in trei parti, astfel incat, in loc sa figureze cu 15 ha, fiecare generatie sa apara doar cu 5; cele trei familii se separa apoi si cu locuinta. Presiunile mari ii determina pe toti membrii familiei sa se inscrie in colectiv, iar nepotul ajunge brigadier. Bunicul matern, care moare la putin timp dupa aceea, exprima sintetic o situatie pe care, chiar daca a inteles-o, nu a putut sa o accepte usor si fara regrete: Eh, taica, te cumparara, mai, astia!.

Rezistenta

De partea cealalta, Securitatea isi continua in stilul deja aratat actiunea de urmarire menita sa depisteze activitatea dusmanoasa si deficientele manifestate in transformarea socialista a agriculturii. Tabloul general al acestor ani indica amplitudinea refuzului de a accepta cooperativizarea si cresterea progresiva a ingrijorarii autoritatii, ale carei actiuni de supraveghere si prelucrare informativa se intensifica. Numarul agentilor din mediul rural se ridicase in raion la 47, din care sunt predati in rezidenta(!?) 40 de agenti.

Aceasta e atmosfera in care e creata, in 8 aprilie 1962, GAC Domasnea.

Printre solutiile de a refuza inscrierea sau a o amana se invoca faptul ca averea apartine parintilor, socrilor sau unui membru al familiei care era temporar plecat de acasa. La Canicea, oamenii fug in padure cand vin comisiile cu munca de lamurire. Dar iarna lui 1961/ 1962, spun marturiile, se dovedeste a fi grea si fuga la padure nu mai e posibila. O serie de elemente – ca sa folosesc expresia Securitatii – care nu fusesera inscrise in intovarasire se vor inscrie direct in GAC. Ele sunt si primele care vor da de furca puterii locale, dar si organelor de Securitate, pentru ca, avand insamantate terenuri dinainte de inscrierea in GAC, cer sa isi recolteze in mod individual recolta de grau.

Pe fondul refuzului intampinat la nivelul consiliului de conducere al GAC, se vor adresa in scris mai sus, adica direct la Consiliul Superior al Agriculturii, care le raspunde ca vor primi aprobare de la Consiliul regional. Drept care, 14 persoane se deplaseaza la Timisoara si obtin castig de cauza.

Rapoartele cu starea de spirit sunt cerute de catre Securitatea regionala tot la 10 zile. (ordin cab. 736 din decembrie 1959 si nr. 320/11.532 din 13 iulie 1961). Temerea e ca nemultumirile sa ia amploare, fara sa se cunoasca cauzele acestor nemultumiri si cine se situeaza in fruntea lor (FD I, f. 335).

O prima serie de cereri de retragere din colectiv adresate Consiliului Superior al Agriculturii e semnalata in jur de 20 octombrie 1962, la cateva luni de la infiintarea GAC, si declanseaza o ampla actiune de prelucrare informativa. Securitatea se intereseaza de felul in care s-a declansat actiunea colectivistilor, cum s-a procurat formularul de cerere si de cine a fost completat, cine au fost initiatorii ei (cf. raport nr. 128.403/29 octombrie 1962) si e informata prin agenti ca taranii, avertizati asupra faptului ca scrisorile vor fi retinute la posta (am vazut in dosar o astfel de scrisoare interceptata, dar avem si marturia postasului din acea vreme), incearca sa expedieze scrisorile din comunele invecinate. Peste 100 de oameni, rezulta din notele informative, ar fi vrut sa se retraga, unii facand afirmatii potrivnice nu numai GAC, ci si partidului – acuzat ca e hot – si prevazand o cadere a acestuia de la putere, avand in vedere ca oamenii au saracit si ca statul ia tot de la oameni. Colectivistii discuta si de conjunctura internationala, fac referiri la revolutia din Ungaria din 1956. In acest context deosebit de agitat, Securitatea se deplaseaza in comuna Domasnea si discuta cu cei implicati, constatand indarjirea si determinarea unora, care vor fi ulterior urmariti si anchetati. In FD II, f. 227-231 se pastreaza doua procese verbale de interogatoriu din anchetele derulate in perioada 26-30 octombrie 1962.

In ciuda reprimarii, un grup de 17 persoane e plecat la Bucuresti pentru a se plange cu privire la cererile facute de iesire din GAC si cu faptul ca au fost anchetate de securitate (nota telefonica, buletin nr. 128752/20 noiembrie 1962).

Punctul de varf al evenimentelor ce au urmat colectivizarii fortate, consemnat de nota telefonica buletin nr. 128752/ 20 noiembrie 1962, este revolta din seara de 19 noiembrie 1962, care a ramas si in amintirea multor domasneni (interviurile 2, 10, 14). La Bucuresti li se promisese petitionarilor ca va fi trimis un reprezentant al Ministerului Agriculturii in sat si se va face o adunare generala pentru ca ei sa-si spuna pasurile. In seara zilei de 19 noiembrie 1962 femeile se anunta una pe alta ca se va tine acea adunare in fata Sfatului si se aduna acolo in numar destul de mare. Sunt prezenti si destui barbati, unii dintre ei sperand ca va sosi cu masina un delegat de la Bucuresti cu care sa poata discuta. Dupa cum relateaza agentul Securitatii, apare clara intentia de a le impinge in fata pe femei. Seful de post se retrage in cladirea Sfatului si trage obloanele in strigatele femeilor care ii cer sa lase deschisa cladirea.

O alta nota telefonica din 20 noiembrie 1962, ora 4 (FD II, f. 213-214) vorbeste despre mai multe grupuri de persoane care s-au adunat in apropierea Sfatului Popular, vociferand la adresa GAC din Domasnea. La sesizarea postului de militie s-au deplasat la fata locului Securitatea, insotita de organele de partid si de Militie, sfatuind oamenii sa plece acasa, intrucat atitudinea lor este contrara legilor statului. Oamenii nu prea par intimidati.

La anchetele care urmeaza, una dintre anchetate da numarul de 2.000 de persoane ca fiind prezente la adunare (numar ce pare exagerat, fiind probabil de 200-300, cum spun unii dintre cei intervievati) si indica sub interogatoriu langa cine a stat la adunare. Notele Securitatii confirma amploarea pe care o ia ancheta si dezvaluie procedurile ei dure, dar si date suplimentare despre adunare. Unii ar fi indarjit femeile, altii ar fi strigat: stati aici, nu plecati!. O femeie, Solomia lui Purec, a cazut jos, dupa ce a tras de usa.

Securitatea pomeneste rareori consecintele practice ale informarilor pe care le face. In multe cazuri, cum a fost si cel al Sofiei Romanu, cea care, si datorita prestigiului pe care il avea in sat ca bocitoare, s-a afirmat in revolta din noiembrie 1962, urma arestarea.

In orice caz, in 1963 situatia ramane tensionata, oamenii incep sa realizeze ca cei de la Bucuresti ii sustin pe cei din conducerea GAC (cf. nota 125.033 din 8 ianuarie 1963). In cursul anului 1964 prezentarea la munca e slaba, cifra mortalitatii la animale e din nou mare, organizarea proasta, randamentul slab. In mai 1965, 54 de colectivisti depun cereri de retragere.

Raportul din 12 mai 1965 (FD I, f. 140) al celui ajuns intre timp, din capitan, maior Timircan ne pune pe ganduri. El e un fel de raport recapitulativ si pare a induce ideea ca activistul Toma si seful acestuia de la raionul de partid, prim-secretarul raionului Puscas Danila (schimbat intre timp), ar fi nu numai singurii responsabili de abuzurile si actiunile represive care au dominat colectivizarea la Domasnea, ci si cei care le-au initiat.

Denuntarea conducerii de partid ca unica vinovata, in ciuda evidentelor, arata ca, dupa moartea lui Gheorghiu-Dej (in martie 1965), tensiuni probabil mai vechi dintre cele doua parghii ale puterii ies la iveala si ca rolul de judecator al faptelor, instanta perena a puterii comuniste va fi in continuare Securitatea, cea care va pleda si dupa 1989 pentru onorabilitatea si caracterul ei deplin patriotic.

(Documentarea care a stat la baza acestui articol a fost facuta in cadrul proiectului Colectivizarea Romaniei. Anii 1949-1964, condus de Gail Kligman si Katherine Verdery.)

1. E vorba de comasarea pamntului, prin care taranii care nu intrasera in colectiv pierdeau terenurile bune din vatra satului primind unele proaste in schimb, la mare distanta de sat (cf. si interviul 4).

Cine fura cu sacu, il ia dracu

Cine fura cu cosia il iarta gospodaria

Cine fura cu camionu

Il iarta raionu

(atribuit Sofiei Romnu zisa Marcioane).