Domașnea

Domașnea - microistoria unei colectivizari

(SMA­RAN­DA VULTUR în Re­vis­ta "22" nr. 876 din 19-25 de­cem­brie 2006)

Un punct de ple­ca­re

Din punct de vedere al do­cu­men­te­lor ofi­ci­a­le de partid, în­fi­in­ța­rea GAC Do­maș­nea este o nouă vic­to­rie cu­ce­ri­tă de po­po­rul român condus de Par­ti­dul Mun­ci­to­resc Roman, o vic­to­rie de în­sem­nă­ta­te is­to­ri­că, pe calea de­sa­var­si­rii con­struc­ți­ei so­ci­a­lis­mu­lui, cum se ex­pri­ma do­cu­men­te­le vremii. În mai 1963, la numai un an de la în­fi­in­ța­rea GAC, in­for­ma­ri­le sau pro­ce­se­le ver­ba­le de șe­din­țe ale Co­mi­te­tu­lui exe­cu­tiv al Sfa­tu­lui Po­pu­lar vor­besc despre o muncă in­ten­să, en­tu­zi­as­ta, pentru a tra­du­ce în viața marile obiec­ti­ve sta­bi­li­te (evi­dent, de partid, prin di­rec­ti­ve). Între ele, unele pri­vesc ci­fre­le pla­nu­lui de pro­duc­ție, altele vi­zea­ză obiec­ti­ve mai greu de con­ta­bi­li­zat, cum ar fi dezvol­ta­rea con­ști­in­ței so­ci­a­lis­te.

Nu mai e vorba, ca în anii 50, de luptă in­ver­su­na­ta cu du­ș­ma­nul de clasă. Re­tori­ca dis­cur­su­lui ofi­ci­al a schim­bat per­spec­ti­va răz­bo­i­u­lui cu du­ș­ma­nul din in­te­ri­or, cu una glo­ri­fi­ca­toa­re, mai apro­pi­a­tă de cea pe care am cu­nos­cut-o până în ul­ti­mii ani ai re­gi­mu­lui co­mu­nist, sub Cea­u­sescu. Re­a­li­ta­ti­le apar am­ba­la­te în anii 60 într-un nou în­ve­liș, mai puțin șocant și mai atră­gă­tor. Ac­cen­tul pare a se de­pla­sa din­spre ac­ti­vi­tă­ți­le de re­pri­ma­re spre cele de con­vin­ge­re și sti­mu­la­re. Par­ti­dul în­cear­că sa-și cos­me­ti­ze­ze și lim­ba­jul: astfel, în loc de muncă de lă­mu­ri­re, apare într-o dare de seama din 1959, tocmai când la Do­maș­nea aceas­tă muncă se des­fă­șu­ra mai intens, for­mu­la de co­mi­sie de im­pul­sio­na­re a rit­mu­lui de trans­for­ma­re so­ci­a­lis­ta a agri­cul­tu­rii(!!).

Dacă ne de­pla­săm spre fondul de do­cu­men­te se­cre­te pe care l-am con­sul­tat, pe de o parte, și la măr­tu­ri­i­le par­ti­ci­pan­ti­lor di­recti la co­lec­ti­vi­za­re (am in­ter­vi­e­vat un număr de 14 per­soa­ne; voi indica, în drep­tul ci­ta­te­lor, doar nu­mă­rul in­ter­vi­u­lui), pe de altă parte, si­tu­a­ția din comuna Do­maș­nea apare într-un con­trast enorm cu afir­ma­ți­i­le li­niș­ti­toa­re din dis­cur­sul ofi­ci­al.

Do­sa­re­le con­sul­ta­te arata ce rol ocupa Se­cu­ri­ta­tea în Ro­mâ­nia în pe­ri­oa­dă 1957-1966, cum cir­cu­la in­for­ma­ția, care era con­ți­nu­tul ei și care erau re­la­ți­i­le dintre ea și partid. La adă­pos­tul ca­rac­te­ru­lui secret al do­cu­men­te­lor pe care le ela­bo­rea­za, ea nu va aban­do­na prac­tic nici­o­da­tă logică luptei de clasă și a răz­bo­i­u­lui cu du­ș­ma­nii in­terni, pe care, atunci când nu îi poate tot­dea­u­na găsi și iden­ti­fi­ca, îi in­ven­tea­ză, fo­lo­sin­du-se de o ac­țiu­ne de do­cu­men­ta­re, menită să con­fir­me pli­e­rea ca­zu­lui pe pro­fi­lul robot al ele­men­tu­lui dus­ma­nos.

Dacă ur­mă­rim notele in­for­ma­ti­ve pri­vind as­pec­te­le ne­ga­ti­ve cât și starea de spirit exis­ten­ța a mem­bri­lor CAP din comuna Do­maș­nea din pe­ri­oa­da pe care o aco­pe­ră do­sa­re­le FD I și FD II, ob­ser­văm că ele cir­cu­la pe scara ie­rar­hi­ca de la tov. Ivan Va­le­riu, ofițer ope­ra­tiv, care răs­pun­de de in­for­ma­rea de la nivel local, spre secția raio­na­la și apoi din­spre aceas­tă prin cpt. Ti­mir­can (avan­sat deja la gradul de maior în 1965) spre Di­rec­tia re­gio­na­lă a MAI (Mi­nis­te­rul Afa­ce­ri­lor In­ter­ne). O serie din notele in­for­ma­ti­ve pe care secția raio­na­la a MAI le tri­mi­te di­rec­ți­ei re­gio­na­le sunt tri­mi­se spre in­for­ma­re și or­ga­ne­lor de partid de pe ace­lași nivel ie­rar­hic, pentru a se lua și pe aceas­tă cale mă­su­ri­le cu­ve­ni­te. În schim­bul de in­for­ma­ții cu Se­cu­ri­ta­tea apare im­pli­ca­tă de la un moment dat și Mi­li­tia, care adre­sea­ză ra­poar­te Se­cu­ri­tă­ții prin re­pre­zen­tanți ai ei de pe di­fe­ri­te nivele.

Starea de spirit, ur­mă­ri­tă con­stant, e cel mai adesea ne­sa­tis­fa­ca­toa­re sau chiar agi­ta­tă, iar as­pec­te­le ne­ga­ti­ve vi­zea­ză ne­mul­tu­mi­ri­le sau co­men­ta­ri­i­le ță­ra­ni­lor sau ale altor ur­mă­riți, uneori citate (se păs­trea­ză unele ca­rac­te­ris­tici di­a­lec­ta­le, ex­pre­sii po­pu­la­re sau ca­rac­te­ris­tici orale), al­te­ori co­men­ta­te sin­te­tic.

Tov. Ivan lucra la fata lo­cu­lui cu o agen­tu­ra. Am în­cer­cat să stau de vorba cu una dintre per­soa­ne­le con­sem­na­te în dosar ca făcând parte din agen­tu­ra, dar aceas­ta nu admite vreo im­pli­ca­re. Afirma că nu știe cine e tov. Ivan, ofi­țe­rul ope­ra­tiv, pentru că nu a fost membru de partid(!?). Doar poș­ta­șul și-l amin­teș­te în mod spon­tan în timpul in­ter­vi­u­lui și face re­fe­ri­re la ac­țiu­ni­le aces­tu­ia, deși despre Se­cu­ri­ta­te vor­besc mai toți. A o defini global, fără a o putea ra­por­ta la in­di­vi­zii con­creti e o con­stan­tă în dis­cur­sul mar­to­ri­lor, lucru până la urma firesc, având în vedere cum func­țio­na in­sti­tu­ția.

Unii dintre cei in­ter­vi­e­vati, care au și avut însă de a face cu ea, re­la­tea­ză aceas­tă ex­pe­rien­ță. Do­cu­men­te­le din FD II conțin câteva pro­ce­se ver­ba­le de in­te­ro­ga­to­riu sau an­ga­ja­men­te, pe care cei an­che­tati au fost siliti să le scrie uneori cu pro­pria mână și să le sem­ne­ze. Aceste an­ga­ja­men­te se re­fe­reau chiar la faptul ca cei în cauza nu vor relata nimic, ni­mă­nui, despre tre­ce­rea lor pe la Se­cu­ri­ta­te, asu­man­du-și con­se­cin­țe­le legale în caz con­trar. De ase­me­nea, se an­ga­jau să nu mai de­ni­gre­ze GAC și să nu ac­țio­ne­ze îm­po­tri­va GAC. În prin­ci­pal, cei ajunși în an­che­ta Se­cu­ri­tă­ții în anul 1963, an din care da­tea­ză aceste do­cu­men­te, au fost cei care au vrut să se re­tra­gă din GAC, uneori în mod re­pe­tat, sau au în­cer­cat să-i an­tre­ne­ze și pe alții în aceas­tă ac­țiu­ne. O parte dintre ei erau în aten­ția Se­cu­ri­tă­ții de mai multă vreme, așa cum re­zul­ta dintr-un tabel no­mi­nal pri­vind unele ele­men­te care au des­fă­șu­rat și des­fă­șoa­ră ac­ti­vi­ta­te dus­ma­noa­sa îm­po­tri­va GAC-ului, tabel care cu­prin­de 29 de per­soa­ne (cf. FD II, f. 178-184). Dintre in­ter­vi­e­vati, o parte fi­gu­rea­ză pe aceas­tă listă. Unora dintre ei li se cerea, așa cum re­zul­ta din an­ga­ja­men­te­le luate, nu numai să în­ce­te­ze a ac­țio­na îm­po­tri­va GAC, ci și să ducă muncă de lă­mu­ri­re cu acei care mai în­cear­că să depună cereri de ieșire din co­lec­tiv (FD II, f. 177) sau, mai grav, să de­mas­te acele ele­men­te care duc pro­pa­gan­da în lo­ca­li­ta­te pentru a esi din GAC și a le de­nun­ța or­ga­ne­lor de stat (cf. FD II, f. 176).

Prin­tre ele­men­te­le dus­ma­noa­se, se afla le­gio­nari, PNȚ-istii, PNL-istii, cât și alte ele­men­te ostile din alte ca­te­go­rii, ce fo­lo­sesc cele mai per­fi­de și ca­mu­fla­te metode pentru a îm­pie­di­ca pro­ce­sul de trans­for­ma­re so­ci­a­lis­ta a agri­cul­tu­rii (FD II, f. 63).

Cum asupra ca­rac­te­ru­lui dus­ma­nos al ele­men­te­lor stre­cu­ra­te în GAC sau su­b­ver­si­ve nu există în­do­ieli, având în vedere tre­cu­tul lor po­li­tic, de la di­rec­ția re­gio­na­lă de Se­cu­ri­ta­te se cere celor din te­ri­to­riu pre­zen­ta­rea do­cu­men­te­lor do­ve­di­toa­re sau strân­ge­rea de probe, pentru a se putea lua măsuri ur­gen­țe de in­ca­dra­re in­for­ma­ti­vă ca­li­fi­ca­tă (FD II, f. 58).

În pe­ri­oa­da pre­mer­ga­toa­re in­to­va­ra­si­rii sau GAC ac­cen­tul cade pe felul în care îi in­flu­en­tau cei luați în vizor pe lo­cu­i­to­rii co­mu­nei Do­maș­nea pentru a nu se în­scrie în GAC. Cum făceau ei acest lucru? Prin svo­nuri, dis­cre­di­ta­rea GAC și a in­to­va­ra­si­ri­lor, iar când aces­tea nu aveau efect, prin ac­țiuni mai des­chi­se, cum sunt ame­nin­ța­rea sau im­po­tri­vi­rea di­rec­tă față de mă­su­ri­le luate de Partid și de Guvern (FD II, f. 63). După cum se vede, în ochii Se­cu­ri­tă­ții și în optică pu­te­rii, a vorbi despre anu­mi­te lu­cruri în mod critic, a ame­nin­ța și a trece la ac­țiu­ne sunt parte din ace­lași act de răz­vră­ti­re.

Adu­na­rea oa­me­ni­lor în gru­puri mai mari de 10 poate da și ea loc la pre­su­po­zi­tia că ei se aflau îm­pre­u­nă acolo (de pildă, în casa unui con­să­tean) pentru a dis­cu­ta cu pri­vi­re la în­fi­in­ța­rea in­to­va­ra­si­rii sau dus­ma­nos, îm­po­tri­va în­fi­in­ta­rii aces­te­ia, aceas­tă de­duc­ție fa­can­du-se doar pentru că ta­cu­se­ra când a apărut ac­ti­vis­tul de partid și au re­fu­zat să stea de vorba cu el (FD II, f. 58).

Dintr-un raport din fe­bru­a­rie 1960 reiese ca în comuna Do­maș­nea și satul Că­ni­cea, so­ți­i­le unor ele­men­te dus­ma­noa­se au căutat să in­sti­ge (să in­tri­ge! - scrie de fapt în do­cu­ment) anu­miți țărani de a nu se în­scrie în in­to­va­ra­si­ri­le agri­co­le (FD II, f. 91). Ur­mea­ză exem­ple, pentru care se men­țio­nea­ză de fi­e­ca­re dată în ce a con­stat ac­țiu­nea dus­ma­noa­sa. Una dintre in­sti­ga­toa­re se făcuse re­mar­ca­ta și îna­in­te de acest episod, în­tru­cât, din cele sta­bi­li­te de Se­cu­ri­ta­te, reiese că a fost con­dam­na­tă 6 luni pentru ne­pre­da­rea co­te­lor și ame­nin­ța­rea or­ga­ne­lor locale (Sf. Po­pu­lar), iar soțul ei a fost con­dam­nat 4 ani pentru le­gă­turi cu ban­de­le te­ro­ris­te (fu­ga­rii din munți) (FD II, f. 91). Nu este sin­gu­ra dată când fe­me­i­le apar în prim-plan.

Ac­țiu­nea de do­cu­men­ta­re a Se­cu­ri­tă­ții

Cele mai vechi date con­ti­nu­te în dosar - puține, de altfel - se referă la anul 1957 și pri­vesc si­tu­a­ția din in­to­va­ra­si­ri­le recent in­fi­in­ta­te în raio­nul Orsova. In­scri­e­ri­le merg prost și ul­te­ri­or, în Do­maș­nea acest lucru fiind pus pe seama ele­men­te­lor dus­ma­noa­se care au avut le­gă­turi cu fu­ga­rii din munți. Având în vedere că e vorba de aceas­tă dată de membri de partid, sus­pec­tați în plus de a fi fost le­gio­nari în trecut, se cere Sec­ti­ei raio­na­le de Se­cu­ri­ta­te, de către MAI Dir. Reg. Ti­mi­șoa­ra (FD I, f. 58), pe de o parte, adu­na­rea de probe do­ve­di­toa­re îm­po­tri­va lor și în­ca­dra­rea lor in­for­ma­ti­vă, iar, pe de altă, in­for­ma­rea raio­nu­lui de partid, pentru a fi ex­cluși.

După cum se no­tea­ză, faptul că e vorba de ele­men­te dus­ma­noa­se fusese deja sta­bi­lit, iar Se­cu­ri­ta­tea poate re­co­man­da ex­clu­de­rea din partid, in­sis­tand pe ne­ce­si­ta­tea pro­ba­rii fap­te­lor in­cri­mi­na­te (re­zul­ta ca cel puțin una dintre per­soa­ne­le vizate de raport tre­cu­se prin in­te­ro­ga­to­rii, dar aceste date nu păreau su­fi­cien­te sau con­clu­den­te). După cum se vede din or­di­nul nr. 312/12.616 din 31 ia­nu­a­rie 1958, do­cu­men­ta­rea putea in­clu­de și iden­ti­fi­ca­rea per­soa­ne­lor care cunosc despre aceștia și care se pot in­te­ro­ga, fără a în­cal­că însă le­ga­li­ta­tea po­pu­la­ră(?!).

Or fost stran­suri mari până ne-or pus ca­pas­tru în cap, c-așa o fost Ta­blo­ul ac­țiu­ni­lor dus­ma­noa­se se di­ver­si­fi­ca cu timpul, iar du­ș­ma­nii iden­ti­fi­cați nu se mai reduc la cei din fos­te­le par­ti­de po­li­ti­ce sau cei cu le­gă­turi prin­tre ban­di­ții din munți.

La Cor­ne­re­va intra de pildă în obiec­tiv pre­o­tul or­to­dox din comună, data fiind in­flu­en­ța pe care o are asupra co­mu­ni­tă­ții, sau un pre­di­ca­tor de la Oastea Dom­nu­lui (ra­por­tul Sec­ti­ei raio­na­le de Se­cu­ri­ta­te către Dir. Reg. MAI Ti­mi­șoa­ra, nr. 322/23 ia­nu­a­rie 1958) care in­ter­pre­tea­ză ten­den­ti­os - în sensul in­flu­en­ta­rii să­te­ni­lor pentru a nu se în­scrie în in­to­va­ra­si­re - pasaje din Biblie.

La Do­maș­nea pre­siu­ni­le vizau trans­for­ma­rea în cele din urma a in­to­va­ra­si­rii în GAC. Munca de lă­mu­ri­re, cea de in­ti­mi­da­re și su­pra­ve­ghe­re vor merge mâna în mână. Aria a ceea ce putea fi asi­mi­lat unei ac­țiuni îm­po­tri­va GAC sau in­to­va­ra­si­rii e destul de ex­tin­să și im­pre­vi­zi­bi­lă.

L.P. (in­ter­vi­ul 5), care avea 32 de veri pri­mari, îi sfa­tu­ies­te pe toți să nu se în­scrie. El afirma că a făcut o con­tra­pro­pa­gan­da și prin­tre vecini și pri­e­te­ni și re­cu­noaș­te că a fost ame­nin­țat de Se­cu­ri­ta­te cu ares­ta­rea și con­sem­nat la do­mi­ci­liu până la inau­gu­ra­rea co­lec­ti­vu­lui, mai ales că e prin­tre pu­ți­nii care nu s-au în­scris până la urma în GAC. Ac­ti­vi­ta­tea lui ostilă va con­ti­nua și după în­fi­in­ța­rea GAC și există în FD II o urmă a tre­ce­rii lui prin an­che­ta Se­cu­ri­tă­ții în anul 1963. A fost silit sub an­che­tă, ca și cei­lalți an­che­tati din ace­lași lot, să sem­ne­ze un an­ga­ja­ment con­form căruia se obliga sa nu re­la­te­ze ca a fost an­che­tat. Acesta a fost pro­ba­bil mo­ti­vul pentru care nu a po­me­nit de an­ga­ja­ment, deși acesta nu in­clu­dea de­nun­ta­rea altora, ci doar în­ce­ta­rea pro­pri­i­lor ac­țiuni de pro­pa­gan­dă contra GAC.

Or fost stran­suri mari până ne-or pus ca­pas­tru în cap, c-așa o fost, re­mar­ca o in­ter­vi­e­va­ta (14). Ea însăși ajunge în an­che­ta Se­cu­ri­tă­ții pentru că, după în­fi­in­ța­rea GAC și în­scri­e­rea ei sub pre­siu­ne în co­lec­tiv, vrea la un moment dat să se re­tra­gă. Măr­tu­ria ei se con­cen­trea­ză aproa­pe în ex­clu­si­vi­ta­te pe în­tâl­ni­rea cu Se­cu­ri­ta­tea, din care partea cea mai in­sis­tent sub­li­ni­a­ta e felul în care a fost in­ti­mi­da­tă și ba­tjo­co­ri­ta:

... Eu tot am zis cum să mă-nscriu la co­lec­tiv, cum pot eu lucra, cu doi copii mici? Aveam pe unu-n leagăn și pe unu mai marut, avea cinci ani. Aveam și bărbat fără o mână. Și când or venit, asta le-am spus. Or venit noap­tea și m-or ri­di­cat. (Cine?) Mi­li­ția, cei de la sfat. (De-aicea?) Da, de la sfat. Și m-or ri­di­cat și m-or dus la Orsova. Dacă mă puteți crede, m-or dez­bră­cat ca și pe co­pi­lul al mic, și actele de la morți mi le-or luat. M-or dis­cu­tat. (V-au și bătut?) Nu, de bătut nu m-or bătut, numa tot dis de două cea­suri m-adu­ceau ca să mă-ntrebe dacă lucru la co­lec­tiv, ca îmi da drumul. Eu le spu­neam, lucru, da, cum să nu lucru, numa cum să mă duc cu copiii ăștia mici. Și bar­ba­tu tre­bu­ia să-l incalt. Și-atun­cea ce să spun, până de­sea­ră tot așa m-or pre­me­nit, tot m-or dus și m-or adus. Într-o seara m-or dus iară și auzii ușile cum s-or des­chis acolo. I-o adus Dum­ne­zeu. Și când m-or văzut așa in­fi­o­ra­ta, numai îmi vedeau bluza și poa­le­le. Și eu țineam de poale, să nu-mi pice. Cică: Ce-i cu femeia asta, ce crima o făcut?. Și mie mi-o scăpat plansu, da n-am cu­te­zat să văd cine-i. Ei s-or pus îna­in­tea mea și mă-ntre­ba­ra: Ce-i cu dum­ne­a­ta?. Îi spusei că am bărbat fără mână, de la război și am doi copii mici. Zice: Păi scrie că nu ai putere de lucru. Nu mai plânge dum­ne­a­ta! Ca min­te­nas sunara și mi-adu­se­ra toa­le­le și m-am îm­bră­cat. Mi-au zis să mă duc la gară. Zic: Cum să mă duc la gară ca n-am bani de tren? și unu mi-o dat bani de tren și unu mi-o dat pita și niște brânză moale. Eu nu vroiam să le iei, da mi-or zis: Cum să mergi dum­ne­a­ta așa la copii, ca te-ntrea­ba: Mama, ce ne-ai adus?!. Și m-am dus la gară, iar acolo o fost multă lume și numa m-am po­me­nit că mă prinde unu așa de umăr și-am văzut că-i unu dintre ei și mi-or luat bilet și-am venit acasă. (Cine erau aceia? Îi cu­noaș­teți?) Nu, nu-i cunosc, da erau oameni îm­bră­cați, oameni cu­minți, oameni cu carte. (...) (V-a fost frica?) Păi da cum să nu-ți fie frica. (Și cei care v-au ri­di­cat au fost din sat?) O fost din sat, da o crăpat, l-o luat boala rea pe ăla și o murit, o murit cu mu­ie­rea lui și co­pi­lul o vândut casa și-i un dis­trus. Nu i-o lăsat Dum­ne­zeu.

Am re­mar­cat apa­ri­ția frec­ven­ță în re­la­ta­ri­le de acest gen a două teme: ivirea unui sal­va­tor - punere în scena pe care Se­cu­ri­ta­tea o fo­lo­seș­te după cum reiese din măr­tu­ri­i­le de în­chi­soa­re, pentru a-l deruta pe an­che­tat - și cre­din­ță re­e­chi­li­bra­rii lu­cru­ri­lor, prin pe­dep­si­rea celui care a făcut rău de către in­stan­ță divină.

La Do­maș­nea in­to­va­ra­si­rea nu s-a desfi­in­țat în 62 ca în toate satele și co­mu­ne­le din jur. Ten­din­ța mar­to­ri­lor este de a atri­bui acest fapt ze­lu­lui unor res­pon­sa­bili locali, prin­tre care unul este cel mai adesea di­a­bo­li­zat. E cazul ac­ti­vis­tu­lui Toma, se­cre­tar ad­junct la raion, despre care cineva re­la­tea­ză că di­mi­nea­ță, între 7.30 și 8, exact când copiii tre­bu­iau să meargă la școală, trăgea cu pușcă în găleți um­plu­te cu apă, pentru a se an­tre­na, dar, în mod cert, și pentru a in­ti­mi­da. În aceste con­di­ții cei care lo­cu­iau în ace­eași curte erau con­sem­nati în casa până la în­che­ie­rea exer­ci­ti­u­lui ma­ti­nal.

Pentru alții, pre­zen­ta lui în sat are con­se­cin­țe di­rec­te. Iată ce-și amin­teș­te cineva (in­ter­vi­ul 8):

Noi n-am vrut să ne-nscri­em la in­to­va­ra­si­re ca eu am mai avut două surori mici și tot n-am putut să le-nscriu pe ele ca tată nostru o murit. (Aveați pămân­tul îm­pre­u­nă?) Da, cu ele am avut pămân­tul îm­pre­u­nă. Și-atunci tot or venit și-or per­se­cu­tat. Și-atun­cea bar­ba­tu s-o dus la SMA la Ca­ranse­beș, c-o lucrat la Za­gu­jeni, n-o venit două luni de zile acasă și eu am rămas aici și pe mine m-o ares­tat... to­va­ră­șul Toma. (Era ac­ti­vist de partid?) Da, ac­ti­vis­tul de partid. (Și în ce an v-a ares­tat?) În 58. M-o ares­tat și m-o ținut 48 de ore ne­man­ca­ta, ne­dor­mi­ta și m-o pus aicea în sfatu po­pu­lar, unde-s ma­ga­zi­ne acum, să sparg la lemne fi­ind­că nu vreau să trec la in­to­va­ra­si­re. Atunci o venit copilu meu al mare și-o plâns cu mama mea la ușă și-o spus Vino mami, în­scrie-te!. Ne-o mai și dra­cu­it, ne-o mai și în­ju­rat, ne-o mai și bătut. (Numai el singur era sau au fost mai mulți?) O mai fost și mi­li­ție și-o mai fost și-un ac­ti­vist de partid, da nu l-am cu­nos­cut. Da pe Toma l-am cu­nos­cut... asta ne-o per­se­cu­tat mai mult. Și-atun­cea din comuna o fost una Flori­ca Oroane. Și-atun­cea o fost Raduta Ion care iar o făcut cu noi per­se­cu­ta­re pan la piele. (Da ce-a făcut?) Ne punea să ne ducem cu căruță de pres­ta­tie noap­tea, ne scula la ora două să plec la gara s-aduc faina, c-avea ma­ga­zi­ne la co­o­pe­ra­ti­ve. Noap­tea prin zăpada ne punea să mergem cu căruță, să cărăm faina.

Nu sunt sin­gu­re­le ne­ca­zuri pe care le-a adus co­lec­ti­vul în viața lor și nici sin­gu­re­le abu­zuri de care au avut parte:

Am predat căruțe cu doi cai, grapa, plug, se­ma­na­toa­re de pus po­rum­bul. Atât am venit acasă cu camgia, cu biciul de la cai și pe cu­vân­tul meu c-am venit plân­gând, c-am dat caii tineri, o iapă de trei ani și-un cal de cinci ani, i-am predat la Sfat. La un an de zile i-o luat și i-or adus aicea și i-or vândut prin sate, prin Rusca, la Oraca și or luat banii ei.

Despre abu­zu­ri­le lui Toma vor­beș­te și un raport al Se­cu­ri­tă­ții din 1965, unde se re­la­tea­ză că aducea mân­ca­re cu mașină de la Her­cu­la­ne pentru el și pentru cei cu care trăgea che­furi destul de des.

El (Toma - n.n.) stătea la co­man­dament și pe noi ne im­panzea, iar seara, la ana­li­ză. Aveam fi­e­ca­re un număr de case, un sector. (Câte co­mi­sii de-astea erau?) Oh, cred c-au fost vreo 20. (Și câți erau într-o co­mi­sie?) Patru-cinci. Să in­struim lumea, ca-i bine la CAP. Ne-or făcut și lecții. Ne-adu­ceau in­gi­ner agro­nom și ne de­mon­stra la tablă ca pro­du­ce atâta grâu, da erau niște cal­cu­le as­tro­no­mi­ce, ca noi care eram în cu­noș­tin­ță de cauza știam, da ce să faci. (Va da­de­ati seama că nu-i așa?) Păi ne dădeam seama, da ce puteai să faci... (Știați pe alții care aveau GAC deja?) Știam, ca aveam le­gă­tu­ra în Ti­mi­șoa­ra, Ol­te­nia, știam cum tră­ieș­te lumea la GAC, plus ca cei care-or fost pe front în Rusia știau ce-nseam­na colhoz. Unul din ăștia, Românu Petru, o fugit și s-o făcut par­ti­zan din cauza asta și spunea că nu-i bine. Plus erau mulți din ăștia bă­trâni care spu­neau ce-nseam­na colhoz. (...)

Și ne-or îm­păr­țit pe sec­toa­re. Or venit la toți și ver­dic­tul era: Ori te în­scrii la co­lec­tiv, ori îți dau co­pi­lul afara din fa­cul­ta­te (...) Alta metodă era cu ser­vi­ci­ul. Îi mâna acasă și le spunea: Nu te pri­mesc la ser­vi­ciu până nu aduci ade­ve­rin­ta că te-ai în­scris în CAP. O altă metodă era - mulți fiind con­dam­nați po­li­tic, care fă­cu­se­ră și puș­că­rie, să li se spună: Ce vrei, te pui contra sta­tu­lui? Vrei iar să te bag la puș­că­rie?. Era Se­cu­ri­ta­tea aicea, mulți or opus re­zis­ten­ța și veneau seara cu mașină, îi duceau pan la Orsova și-i ținea o zi, iar seara îi tri­mi­tea înapoi. Nu știu dacă i-o bătut sau nu, da îi plimba. (in­ter­vi­ul 9)

Cei care au ajuns la oala cu mere

Trep­tat, cli­va­jul care îi des­par­te pe ei (pu­te­rea) de noi (vic­ti­me­le) se ivește în chiar in­te­ri­o­rul co­mu­ni­tă­ții. Cei care au ajuns la oala cu mere, cum se ex­pri­ma unii, sunt pri­viți de cei­lalți ca un fel de gașcă co­rup­tă și cinică.

Iată cum re­la­tea­ză eve­ni­men­te­le din acei ani (in­ter­vi­ul 6) un țăran, ve­te­ran de război, care s-a făcut și el re­mar­cat de către or­ga­ne­le de Se­cu­ri­ta­te:

Co­lec­ti­vi­za­rea a-nceput for­ța­tă. O gașcă de oameni or format-o, fie c-or primit ceva de la stat, de la con­du­ce­rea sta­tu­lui, fie i-o forțat. La unii oameni le-a găsit di­fe­ri­te motive, c-ai făcut așa, c-ai făcut asta. Așa ca lumea, ce să facă, s-a în­scris la co­lec­tiv. Însă vreo 40 de fa­mi­lii nu s-or în­scris.

Și-or bătut joc de lumea asta, ca să mun­cești o zi de vară pe nimic, ca nu ți-o dat nici un ban la zi de muncă. Nici o monedă de 5 bani nu-ți dădeau. Plecai cu trai­sta de mân­ca­re pe teren și veneai acasă fără nimic, ca era mi­li­ția. (...) Își băteau joc de noi, ca și cum am fi fost o uneal­tă a ni­mă­nui... așa a fost co­mu­nis­mul. De­gea­ba spun unii și alții ca a fost bine, asta o spun ăștia care-or trăit bine, ca la co­mu­niști n-o fost nici­un­de. Dar noi știm ce-o fost...

(Cine-a trăit bine?) Păi, gașca lor. Ăștia nu te lăsau nici să faci iz­la­zul și făceau să ne dea pământ din ăla rău, care nu era bun de nimica1, ca să te ne­ca­jeas­ca cumva, ca până la urma să cedezi, ca să vezi ca nu mai e rostul. Toată ziua, di­mi­nea­ța și seara tot cu ei ne tre­zeam în cameră. (Au venit și la dum­ne­a­voas­tră?) Da, veneau 3-4 în cameră și nu plecau din cameră. Ne spu­neau Numai sem­nea­ză și-i ziceam Nu pot să semnez. Cum să nu poți, nu vrei, ca ești contra par­ti­du­lui, contra noas­tră (in­ter­vi­ul 6).

Pentru unii dintre cei in­ter­vi­e­vati, schim­ba­rea pe care a adus-o cu el co­lec­ti­vul consta tocmai în di­vi­za­rea co­mu­ni­tă­ții, lucru ce oferă și ex­pli­ca­ția fap­tu­lui că pentru unii era bun și pentru alții nu era bun co­lec­ti­vul:

(Cre­deți că a schim­bat co­lec­ti­vul felul de a fi al oa­me­ni­lor?) Sigur c-o avut. (În ce sens?) Păi unii erau mai pro­te­jați, alții nu. (Și au fost con­flic­te de-astea?) Nu, con­flic­te n-au fost, da vedeam noi care is mai pro­te­jați. Pentru că ai de furau cu căruță, aia erau pro­te­jați. Nu te duci să furi noap­tea o căruță de mere sau o căruță de porumb sau de prune. Sigur că aveai în­țe­le­ge­re cu po­li­ția, cu bri­ga­di­e­rul, cu pre­șe­din­te­le de co­lec­tiv. (Deci așa mergea, cu în­țe­le­geri din astea?) Da, sigur că da, pentru că nu fura numai pentru el, fura și pentru aia, im­par­teau. (Im­par­teau între ei sau dădeau și la șefii mai mari?) Cei mari veneau și luau rachie cu mașină (in­ter­vi­ul 10).

Așa o zis: Cine fura cu motoru l-o iertat raionu, Cine-o furat cu sacu pe-ăla l-o luat dracu și-o făcut puș­că­rie. (Cine-a făcut ver­su­ri­le astea?) Lumea-n sat le-or spus. Unii or lucrat și alții or luat. Așa o fost. Și la om i-a dat ce i-o dat, nimica toată. Cu căruța mea și-or făcut trei inși casi în Do­maș­nea, or lucrat la casă și pe urma or dus-o și-or vândut-o. Vai și-amar! (in­ter­vi­ul 8). Con­flic­te­le sau si­tu­a­ți­i­le pa­ra­do­xa­le de acest fel afec­tea­ză și viață de fa­mi­lie. Nu sunt rare ca­zu­ri­le când unul din fa­mi­lie se în­scrie la co­mu­niști, în ciuda per­se­cu­ti­i­lor la care aceștia îl su­pu­neau pe un alt membru al fa­mi­li­ei sau poate tocmai cu spe­ran­ță de a salva ceva.

Un alt in­ter­vi­e­vat (in­ter­vi­ul 2) arata că, deși bu­ni­cul din­spre mama care avea avere se orien­ta­se tocmai spre dezvol­ta­rea mosiei, a fost silit să re­cu­noas­că, în anii 50, ca nu era în con­sens cu tim­pu­ri­le. Cotele prea mari, sta­bi­li­za­rea, în­ca­dra­rea la chia­buri îl aduc trep­tat în im­po­si­bi­li­ta­tea de a mai păstra pămân­tul. Deși era pionul prin­ci­pal în fa­mi­lie, cum o spune singur, vi­i­to­rul bri­ga­di­er e obli­gat să se an­ga­je­ze pentru a avea bani să plă­teas­că im­po­zi­te­le. Fa­mi­lia re­u­șeș­te să facă o de­fal­ca­re a pămân­tu­lui în trei părți, astfel încât, în loc să fi­gu­re­ze cu 15 ha, fi­e­ca­re ge­ne­ra­ție să apară doar cu 5; cele trei fa­mi­lii se separa apoi și cu lo­cu­in­ță. Pre­siu­ni­le mari îi de­ter­mi­na pe toți mem­brii fa­mi­li­ei să se în­scrie în co­lec­tiv, iar ne­po­tul ajunge bri­ga­di­er. Bu­ni­cul matern, care moare la puțin timp după aceea, ex­pri­ma sin­te­tic o si­tu­a­ție pe care, chiar dacă a în­țe­les-o, nu a putut să o ac­cep­te ușor și fără re­gre­te: Eh, taica, te cum­pa­ra­ra, mai, ăștia!.

Re­zis­ten­ța

De partea cea­lal­tă, Se­cu­ri­ta­tea își con­ti­nua în stilul deja arătat ac­țiu­nea de ur­mă­ri­re menită să de­pis­te­ze ac­ti­vi­ta­tea dus­ma­noa­sa și de­fi­cien­te­le ma­ni­fes­ta­te în trans­for­ma­rea so­ci­a­lis­ta a agri­cul­tu­rii. Ta­blo­ul ge­ne­ral al aces­tor ani indica am­pli­tu­di­nea re­fu­zu­lui de a ac­cep­ta co­o­pe­ra­ti­vi­za­rea și creș­te­rea pro­gre­si­vă a in­gri­jo­ra­rii au­to­ri­tă­ții, ale cărei ac­țiuni de su­pra­ve­ghe­re și pre­lu­cra­re in­for­ma­ti­vă se in­ten­si­fi­ca. Nu­mă­rul agen­ți­lor din mediul rural se ri­di­ca­se în raion la 47, din care sunt pre­dați în re­zi­den­ta(!?) 40 de agenți.

Aceas­ta e at­mosfe­ra în care e creată, în 8 apri­lie 1962, GAC Do­maș­nea.

Prin­tre so­lu­ți­i­le de a refuza în­scri­e­rea sau a o amâna se invoca faptul că averea apar­ți­ne pă­rin­ți­lor, so­cri­lor sau unui membru al fa­mi­li­ei care era tem­po­rar plecat de acasă. La Că­ni­cea, oa­me­nii fug în pădure când vin co­mi­si­i­le cu muncă de lă­mu­ri­re. Dar iarna lui 1961/ 1962, spun măr­tu­ri­i­le, se do­ve­deș­te a fi grea și fugă la pădure nu mai e po­si­bi­lă. O serie de ele­men­te - ca să fo­lo­sesc ex­pre­sia Se­cu­ri­tă­ții - care nu fu­se­se­ră in­scri­se în in­to­va­ra­si­re se vor în­scrie direct în GAC. Ele sunt și pri­me­le care vor da de furcă pu­te­rii locale, dar și or­ga­ne­lor de Se­cu­ri­ta­te, pentru că, având in­sa­man­ta­te te­re­nuri di­na­in­te de în­scri­e­rea în GAC, cer să își re­col­te­ze în mod in­di­vi­du­al re­col­ta de grâu.

Pe fondul re­fu­zu­lui în­tâm­pi­nat la nive­lul con­si­li­u­lui de con­du­ce­re al GAC, se vor adresa în scris mai sus, adică direct la Con­si­li­ul Su­pe­ri­or al Agri­cul­tu­rii, care le răs­pun­de că vor primi apro­ba­re de la Con­si­li­ul re­gio­nal. Drept care, 14 per­soa­ne se de­pla­sea­ză la Ti­mi­șoa­ra și obțin câștig de cauza.

Ra­poar­te­le cu starea de spirit sunt cerute de către Se­cu­ri­ta­tea re­gio­na­lă tot la 10 zile. (ordin cab. 736 din de­cem­brie 1959 și nr. 320/11.532 din 13 iulie 1961). Te­me­rea e ca ne­mul­tu­mi­ri­le să ia am­ploa­re, fără să se cu­noas­că ca­u­ze­le aces­tor ne­mul­tu­mi­ri și cine se si­tu­ea­za în frun­tea lor (FD I, f. 335).

O prima serie de cereri de re­tra­ge­re din co­lec­tiv adre­sa­te Con­si­li­u­lui Su­pe­ri­or al Agri­cul­tu­rii e sem­na­la­ta în jur de 20 oc­tom­brie 1962, la câteva luni de la în­fi­in­ța­rea GAC, și de­clan­șea­ză o amplă ac­țiu­ne de pre­lu­cra­re in­for­ma­ti­vă. Se­cu­ri­ta­tea se in­te­re­sea­ză de felul în care s-a de­clan­șat ac­țiu­nea co­lec­ti­vis­ti­lor, cum s-a pro­cu­rat for­mu­la­rul de cerere și de cine a fost com­ple­tat, cine au fost ini­ti­a­to­rii ei (cf. raport nr. 128.403/29 oc­tom­brie 1962) și e in­for­ma­tă prin agenți ca ță­ra­nii, aver­ti­zați asupra fap­tu­lui că scri­so­ri­le vor fi re­ti­nu­te la poștă (am văzut în dosar o astfel de scri­soa­re in­ter­cep­ta­ta, dar avem și măr­tu­ria pos­ta­su­lui din acea vreme), în­cear­că să ex­pe­die­ze scri­so­ri­le din co­mu­ne­le în­ve­ci­na­te. Peste 100 de oameni, re­zul­ta din notele in­for­ma­ti­ve, ar fi vrut să se re­tra­gă, unii făcând afir­ma­ții po­tri­v­ni­ce nu numai GAC, ci și par­ti­du­lui - acuzat că e hoț - și pre­va­zand o cădere a aces­tu­ia de la putere, având în vedere că oa­me­nii au sa­ra­cit și ca statul ia tot de la oameni. Co­lec­ti­vis­tii dis­cu­ta și de con­junc­tu­ră in­ter­națio­na­lă, fac re­fe­riri la re­vo­lu­ția din Un­ga­ria din 1956. În acest con­text de­o­se­bit de agitat, Se­cu­ri­ta­tea se de­pla­sea­ză în comuna Do­maș­nea și dis­cu­ta cu cei im­pli­cați, con­sta­tand in­da­r­ji­rea și de­ter­mi­na­rea unora, care vor fi ul­te­ri­or ur­mă­riți și an­che­tati. În FD II, f. 227-231 se păs­trea­ză două pro­ce­se ver­ba­le de in­te­ro­ga­to­riu din an­che­te­le de­ru­la­te în pe­ri­oa­da 26-30 oc­tom­brie 1962.

În ciuda re­pri­ma­rii, un grup de 17 per­soa­ne e plecat la Bu­cu­res­ti pentru a se plânge cu pri­vi­re la ce­re­ri­le făcute de ieșire din GAC și cu faptul că au fost an­che­ta­te de se­cu­ri­ta­te (nota te­le­fo­ni­că, bu­le­tin nr. 128752/20 no­iem­brie 1962).

Punc­tul de vârf al eve­ni­men­te­lor ce au urmat co­lec­ti­vi­ză­rii for­ța­te, con­sem­nat de notă te­le­fo­ni­că bu­le­tin nr. 128752/ 20 no­iem­brie 1962, este re­vol­ta din seara de 19 no­iem­brie 1962, care a rămas și în amin­ti­rea multor do­ma­s­neni (in­ter­viu­ri­le 2, 10, 14). La Bu­cu­res­ti li se pro­mi­se­se pe­ti­tio­na­ri­lor ca va fi trimis un re­pre­zen­tant al Mi­nis­te­ru­lui Agri­cul­tu­rii în sat și se va face o adu­na­re ge­ne­ra­lă pentru ca ei să-și spună pa­su­ri­le. În seara zilei de 19 no­iem­brie 1962 fe­me­i­le se anunța una pe altă ca se va tine acea adu­na­re în fața Sfa­tu­lui și se aduna acolo în număr destul de mare. Sunt pre­zenți și destui băr­bați, unii dintre ei spe­rând că va sosi cu mașină un de­le­gat de la Bu­cu­res­ti cu care să poată dis­cu­ta. După cum re­la­tea­ză agen­tul Se­cu­ri­tă­ții, apare clara in­ten­ția de a le îm­pin­ge în fața pe femei. Șeful de post se re­tra­ge în clă­di­rea Sfa­tu­lui și trage obloa­ne­le în stri­gă­te­le fe­me­i­lor care îi cer să lase des­chi­să clă­di­rea.

O altă notă te­le­fo­ni­că din 20 no­iem­brie 1962, ora 4 (FD II, f. 213-214) vor­beș­te despre mai multe gru­puri de per­soa­ne care s-au adunat în apro­pi­e­rea Sfa­tu­lui Po­pu­lar, vo­ci­fe­rand la adresa GAC din Do­maș­nea. La se­si­za­rea pos­tu­lui de mi­li­ție s-au de­pla­sat la fata lo­cu­lui Se­cu­ri­ta­tea, în­so­ți­tă de or­ga­ne­le de partid și de Mi­li­tie, sfa­tu­ind oa­me­nii să plece acasă, în­tru­cât ati­tu­di­nea lor este con­tra­ra le­gi­lor sta­tu­lui. Oa­me­nii nu prea par in­ti­mi­dați.

La an­che­te­le care ur­mea­ză, una dintre an­che­ta­te da nu­mă­rul de 2.000 de per­soa­ne ca fiind pre­zen­te la adu­na­re (număr ce pare exa­ge­rat, fiind pro­ba­bil de 200-300, cum spun unii dintre cei in­ter­vi­e­vati) și indică sub in­te­ro­ga­to­riu lângă cine a stat la adu­na­re. Notele Se­cu­ri­tă­ții con­fir­ma am­ploa­rea pe care o ia an­che­ta și dez­vă­lu­ie pro­ce­du­ri­le ei dure, dar și date su­pli­men­ta­re despre adu­na­re. Unii ar fi in­da­r­jit fe­me­i­le, alții ar fi stri­gat: stați aici, nu ple­cați!. O femeie, So­lo­mia lui Purec, a căzut jos, după ce a tras de ușă.

Se­cu­ri­ta­tea po­me­neș­te ra­re­ori con­se­cin­țe­le prac­ti­ce ale in­for­ma­ri­lor pe care le face. În multe cazuri, cum a fost și cel al Sofiei Românu, cea care, și da­to­ri­tă pres­ti­gi­u­lui pe care îl avea în sat ca bo­ci­toa­re, s-a afir­mat în re­vol­ta din no­iem­brie 1962, urma ares­ta­rea.

În orice caz, în 1963 si­tu­a­ția rămâne ten­sio­na­tă, oa­me­nii încep să re­a­li­ze­ze ca cei de la Bu­cu­res­ti îi susțin pe cei din con­du­ce­rea GAC (cf. nota 125.033 din 8 ia­nu­a­rie 1963). În cursul anului 1964 pre­zen­ta­rea la munca e slabă, cifra mor­ta­li­ta­tii la ani­ma­le e din nou mare, or­ga­ni­za­rea proas­tă, ran­damen­tul slab. În mai 1965, 54 de co­lec­ti­visti depun cereri de re­tra­ge­re.

Ra­por­tul din 12 mai 1965 (FD I, f. 140) al celui ajuns între timp, din că­pi­tan, maior Ti­mir­can ne pune pe gân­duri. El e un fel de raport re­ca­pi­tu­la­tiv și pare a induce ideea că ac­ti­vis­tul Toma și șeful aces­tu­ia de la raio­nul de partid, prim-se­cre­ta­rul raio­nu­lui Puscas Danila (schim­bat între timp), ar fi nu numai sin­gu­rii res­pon­sa­bili de abu­zu­ri­le și ac­țiu­ni­le re­pre­si­ve care au do­mi­nat co­lec­ti­vi­za­rea la Do­maș­nea, ci și cei care le-au ini­țiat.

De­nun­ta­rea con­du­ce­rii de partid ca unică vi­no­va­tă, în ciuda evi­den­te­lor, arata că, după moar­tea lui Ghe­or­ghiu-Dej (în martie 1965), ten­siuni pro­ba­bil mai vechi dintre cele două par­ghii ale pu­te­rii ies la iveală și ca rolul de ju­de­că­tor al fap­te­lor, in­stan­ță perena a pu­te­rii co­mu­nis­te va fi în con­ti­nu­a­re Se­cu­ri­ta­tea, cea care va pleda și după 1989 pentru ono­ra­bi­li­ta­tea și ca­rac­te­rul ei deplin pa­tri­o­tic.

(Do­cu­men­ta­rea care a stat la baza aces­tui ar­ti­col a fost făcută în cadrul pro­iec­tu­lui Co­lec­ti­vi­za­rea Ro­mâ­ni­ei. Anii 1949-1964, condus de Gail Klig­man și Ka­the­ri­ne Ver­de­ry.)

1. E vorba de co­ma­sa­rea pamn­tu­lui, prin care ță­ra­nii care nu in­tra­se­ra în co­lec­tiv pier­deau te­re­nu­ri­le bune din vatra sa­tu­lui pri­mind unele proas­te în schimb, la mare dis­tan­ță de sat (cf. și in­ter­vi­ul 4).

Cine fura cu sacu, îl ia dracu

Cine fura cu cosia îl iartă gos­po­dă­ria

Cine fura cu ca­mio­nu

Îl iartă raionu

(atri­bu­it Sofiei Romnu zisa Mar­cioa­ne).