(SMARANDA VULTUR în Revista "22" nr. 876 din 19-25 decembrie 2006)
Un punct de plecare
Din punct de vedere al documentelor oficiale de partid, înființarea GAC Domașnea este o nouă victorie cucerită de poporul român condus de Partidul Muncitoresc Roman, o victorie de însemnătate istorică, pe calea desavarsirii construcției socialismului, cum se exprima documentele vremii. În mai 1963, la numai un an de la înființarea GAC, informarile sau procesele verbale de ședințe ale Comitetului executiv al Sfatului Popular vorbesc despre o muncă intensă, entuziasta, pentru a traduce în viața marile obiective stabilite (evident, de partid, prin directive). Între ele, unele privesc cifrele planului de producție, altele vizează obiective mai greu de contabilizat, cum ar fi dezvoltarea conștiinței socialiste.
Nu mai e vorba, ca în anii 50, de luptă inversunata cu dușmanul de clasă. Retorica discursului oficial a schimbat perspectiva războiului cu dușmanul din interior, cu una glorificatoare, mai apropiată de cea pe care am cunoscut-o până în ultimii ani ai regimului comunist, sub Ceausescu. Realitatile apar ambalate în anii 60 într-un nou înveliș, mai puțin șocant și mai atrăgător. Accentul pare a se deplasa dinspre activitățile de reprimare spre cele de convingere și stimulare. Partidul încearcă sa-și cosmetizeze și limbajul: astfel, în loc de muncă de lămurire, apare într-o dare de seama din 1959, tocmai când la Domașnea această muncă se desfășura mai intens, formula de comisie de impulsionare a ritmului de transformare socialista a agriculturii(!!).
Dacă ne deplasăm spre fondul de documente secrete pe care l-am consultat, pe de o parte, și la mărturiile participantilor directi la colectivizare (am intervievat un număr de 14 persoane; voi indica, în dreptul citatelor, doar numărul interviului), pe de altă parte, situația din comuna Domașnea apare într-un contrast enorm cu afirmațiile liniștitoare din discursul oficial.
Dosarele consultate arata ce rol ocupa Securitatea în România în perioadă 1957-1966, cum circula informația, care era conținutul ei și care erau relațiile dintre ea și partid. La adăpostul caracterului secret al documentelor pe care le elaboreaza, ea nu va abandona practic niciodată logică luptei de clasă și a războiului cu dușmanii interni, pe care, atunci când nu îi poate totdeauna găsi și identifica, îi inventează, folosindu-se de o acțiune de documentare, menită să confirme plierea cazului pe profilul robot al elementului dusmanos.
Dacă urmărim notele informative privind aspectele negative cât și starea de spirit existența a membrilor CAP din comuna Domașnea din perioada pe care o acoperă dosarele FD I și FD II, observăm că ele circula pe scara ierarhica de la tov. Ivan Valeriu, ofițer operativ, care răspunde de informarea de la nivel local, spre secția raionala și apoi dinspre această prin cpt. Timircan (avansat deja la gradul de maior în 1965) spre Directia regională a MAI (Ministerul Afacerilor Interne). O serie din notele informative pe care secția raionala a MAI le trimite direcției regionale sunt trimise spre informare și organelor de partid de pe același nivel ierarhic, pentru a se lua și pe această cale măsurile cuvenite. În schimbul de informații cu Securitatea apare implicată de la un moment dat și Militia, care adresează rapoarte Securității prin reprezentanți ai ei de pe diferite nivele.
Starea de spirit, urmărită constant, e cel mai adesea nesatisfacatoare sau chiar agitată, iar aspectele negative vizează nemultumirile sau comentariile țăranilor sau ale altor urmăriți, uneori citate (se păstrează unele caracteristici dialectale, expresii populare sau caracteristici orale), alteori comentate sintetic.
Tov. Ivan lucra la fata locului cu o agentura. Am încercat să stau de vorba cu una dintre persoanele consemnate în dosar ca făcând parte din agentura, dar aceasta nu admite vreo implicare. Afirma că nu știe cine e tov. Ivan, ofițerul operativ, pentru că nu a fost membru de partid(!?). Doar poștașul și-l amintește în mod spontan în timpul interviului și face referire la acțiunile acestuia, deși despre Securitate vorbesc mai toți. A o defini global, fără a o putea raporta la indivizii concreti e o constantă în discursul martorilor, lucru până la urma firesc, având în vedere cum funcționa instituția.
Unii dintre cei intervievati, care au și avut însă de a face cu ea, relatează această experiență. Documentele din FD II conțin câteva procese verbale de interogatoriu sau angajamente, pe care cei anchetati au fost siliti să le scrie uneori cu propria mână și să le semneze. Aceste angajamente se refereau chiar la faptul ca cei în cauza nu vor relata nimic, nimănui, despre trecerea lor pe la Securitate, asumandu-și consecințele legale în caz contrar. De asemenea, se angajau să nu mai denigreze GAC și să nu acționeze împotriva GAC. În principal, cei ajunși în ancheta Securității în anul 1963, an din care datează aceste documente, au fost cei care au vrut să se retragă din GAC, uneori în mod repetat, sau au încercat să-i antreneze și pe alții în această acțiune. O parte dintre ei erau în atenția Securității de mai multă vreme, așa cum rezulta dintr-un tabel nominal privind unele elemente care au desfășurat și desfășoară activitate dusmanoasa împotriva GAC-ului, tabel care cuprinde 29 de persoane (cf. FD II, f. 178-184). Dintre intervievati, o parte figurează pe această listă. Unora dintre ei li se cerea, așa cum rezulta din angajamentele luate, nu numai să înceteze a acționa împotriva GAC, ci și să ducă muncă de lămurire cu acei care mai încearcă să depună cereri de ieșire din colectiv (FD II, f. 177) sau, mai grav, să demaste acele elemente care duc propaganda în localitate pentru a esi din GAC și a le denunța organelor de stat (cf. FD II, f. 176).
Printre elementele dusmanoase, se afla legionari, PNȚ-istii, PNL-istii, cât și alte elemente ostile din alte categorii, ce folosesc cele mai perfide și camuflate metode pentru a împiedica procesul de transformare socialista a agriculturii (FD II, f. 63).
Cum asupra caracterului dusmanos al elementelor strecurate în GAC sau subversive nu există îndoieli, având în vedere trecutul lor politic, de la direcția regională de Securitate se cere celor din teritoriu prezentarea documentelor doveditoare sau strângerea de probe, pentru a se putea lua măsuri urgențe de incadrare informativă calificată (FD II, f. 58).
În perioada premergatoare intovarasirii sau GAC accentul cade pe felul în care îi influentau cei luați în vizor pe locuitorii comunei Domașnea pentru a nu se înscrie în GAC. Cum făceau ei acest lucru? Prin svonuri, discreditarea GAC și a intovarasirilor, iar când acestea nu aveau efect, prin acțiuni mai deschise, cum sunt amenințarea sau impotrivirea directă față de măsurile luate de Partid și de Guvern (FD II, f. 63). După cum se vede, în ochii Securității și în optică puterii, a vorbi despre anumite lucruri în mod critic, a amenința și a trece la acțiune sunt parte din același act de răzvrătire.
Adunarea oamenilor în grupuri mai mari de 10 poate da și ea loc la presupozitia că ei se aflau împreună acolo (de pildă, în casa unui consătean) pentru a discuta cu privire la înființarea intovarasirii sau dusmanos, împotriva înfiintarii acesteia, această deducție facandu-se doar pentru că tacusera când a apărut activistul de partid și au refuzat să stea de vorba cu el (FD II, f. 58).
Dintr-un raport din februarie 1960 reiese ca în comuna Domașnea și satul Cănicea, soțiile unor elemente dusmanoase au căutat să instige (să intrige! - scrie de fapt în document) anumiți țărani de a nu se înscrie în intovarasirile agricole (FD II, f. 91). Urmează exemple, pentru care se menționează de fiecare dată în ce a constat acțiunea dusmanoasa. Una dintre instigatoare se făcuse remarcata și înainte de acest episod, întrucât, din cele stabilite de Securitate, reiese că a fost condamnată 6 luni pentru nepredarea cotelor și amenințarea organelor locale (Sf. Popular), iar soțul ei a fost condamnat 4 ani pentru legături cu bandele teroriste (fugarii din munți) (FD II, f. 91). Nu este singura dată când femeile apar în prim-plan.
Acțiunea de documentare a Securității
Cele mai vechi date continute în dosar - puține, de altfel - se referă la anul 1957 și privesc situația din intovarasirile recent infiintate în raionul Orsova. Inscrierile merg prost și ulterior, în Domașnea acest lucru fiind pus pe seama elementelor dusmanoase care au avut legături cu fugarii din munți. Având în vedere că e vorba de această dată de membri de partid, suspectați în plus de a fi fost legionari în trecut, se cere Sectiei raionale de Securitate, de către MAI Dir. Reg. Timișoara (FD I, f. 58), pe de o parte, adunarea de probe doveditoare împotriva lor și încadrarea lor informativă, iar, pe de altă, informarea raionului de partid, pentru a fi excluși.
După cum se notează, faptul că e vorba de elemente dusmanoase fusese deja stabilit, iar Securitatea poate recomanda excluderea din partid, insistand pe necesitatea probarii faptelor incriminate (rezulta ca cel puțin una dintre persoanele vizate de raport trecuse prin interogatorii, dar aceste date nu păreau suficiente sau concludente). După cum se vede din ordinul nr. 312/12.616 din 31 ianuarie 1958, documentarea putea include și identificarea persoanelor care cunosc despre aceștia și care se pot interoga, fără a încalcă însă legalitatea populară(?!).
Or fost stransuri mari până ne-or pus capastru în cap, c-așa o fost Tabloul acțiunilor dusmanoase se diversifica cu timpul, iar dușmanii identificați nu se mai reduc la cei din fostele partide politice sau cei cu legături printre bandiții din munți.
La Cornereva intra de pildă în obiectiv preotul ortodox din comună, data fiind influența pe care o are asupra comunității, sau un predicator de la Oastea Domnului (raportul Sectiei raionale de Securitate către Dir. Reg. MAI Timișoara, nr. 322/23 ianuarie 1958) care interpretează tendentios - în sensul influentarii sătenilor pentru a nu se înscrie în intovarasire - pasaje din Biblie.
La Domașnea presiunile vizau transformarea în cele din urma a intovarasirii în GAC. Munca de lămurire, cea de intimidare și supraveghere vor merge mâna în mână. Aria a ceea ce putea fi asimilat unei acțiuni împotriva GAC sau intovarasirii e destul de extinsă și imprevizibilă.
L.P. (interviul 5), care avea 32 de veri primari, îi sfatuieste pe toți să nu se înscrie. El afirma că a făcut o contrapropaganda și printre vecini și prieteni și recunoaște că a fost amenințat de Securitate cu arestarea și consemnat la domiciliu până la inaugurarea colectivului, mai ales că e printre puținii care nu s-au înscris până la urma în GAC. Activitatea lui ostilă va continua și după înființarea GAC și există în FD II o urmă a trecerii lui prin ancheta Securității în anul 1963. A fost silit sub anchetă, ca și ceilalți anchetati din același lot, să semneze un angajament conform căruia se obliga sa nu relateze ca a fost anchetat. Acesta a fost probabil motivul pentru care nu a pomenit de angajament, deși acesta nu includea denuntarea altora, ci doar încetarea propriilor acțiuni de propagandă contra GAC.
Or fost stransuri mari până ne-or pus capastru în cap, c-așa o fost, remarca o intervievata (14). Ea însăși ajunge în ancheta Securității pentru că, după înființarea GAC și înscrierea ei sub presiune în colectiv, vrea la un moment dat să se retragă. Mărturia ei se concentrează aproape în exclusivitate pe întâlnirea cu Securitatea, din care partea cea mai insistent subliniata e felul în care a fost intimidată și batjocorita:
... Eu tot am zis cum să mă-nscriu la colectiv, cum pot eu lucra, cu doi copii mici? Aveam pe unu-n leagăn și pe unu mai marut, avea cinci ani. Aveam și bărbat fără o mână. Și când or venit, asta le-am spus. Or venit noaptea și m-or ridicat. (Cine?) Miliția, cei de la sfat. (De-aicea?) Da, de la sfat. Și m-or ridicat și m-or dus la Orsova. Dacă mă puteți crede, m-or dezbrăcat ca și pe copilul al mic, și actele de la morți mi le-or luat. M-or discutat. (V-au și bătut?) Nu, de bătut nu m-or bătut, numa tot dis de două ceasuri m-aduceau ca să mă-ntrebe dacă lucru la colectiv, ca îmi da drumul. Eu le spuneam, lucru, da, cum să nu lucru, numa cum să mă duc cu copiii ăștia mici. Și barbatu trebuia să-l incalt. Și-atuncea ce să spun, până deseară tot așa m-or premenit, tot m-or dus și m-or adus. Într-o seara m-or dus iară și auzii ușile cum s-or deschis acolo. I-o adus Dumnezeu. Și când m-or văzut așa infiorata, numai îmi vedeau bluza și poalele. Și eu țineam de poale, să nu-mi pice. Cică: Ce-i cu femeia asta, ce crima o făcut?. Și mie mi-o scăpat plansu, da n-am cutezat să văd cine-i. Ei s-or pus înaintea mea și mă-ntrebara: Ce-i cu dumneata?. Îi spusei că am bărbat fără mână, de la război și am doi copii mici. Zice: Păi scrie că nu ai putere de lucru. Nu mai plânge dumneata! Ca mintenas sunara și mi-adusera toalele și m-am îmbrăcat. Mi-au zis să mă duc la gară. Zic: Cum să mă duc la gară ca n-am bani de tren? și unu mi-o dat bani de tren și unu mi-o dat pita și niște brânză moale. Eu nu vroiam să le iei, da mi-or zis: Cum să mergi dumneata așa la copii, ca te-ntreaba: Mama, ce ne-ai adus?!. Și m-am dus la gară, iar acolo o fost multă lume și numa m-am pomenit că mă prinde unu așa de umăr și-am văzut că-i unu dintre ei și mi-or luat bilet și-am venit acasă. (Cine erau aceia? Îi cunoașteți?) Nu, nu-i cunosc, da erau oameni îmbrăcați, oameni cuminți, oameni cu carte. (...) (V-a fost frica?) Păi da cum să nu-ți fie frica. (Și cei care v-au ridicat au fost din sat?) O fost din sat, da o crăpat, l-o luat boala rea pe ăla și o murit, o murit cu muierea lui și copilul o vândut casa și-i un distrus. Nu i-o lăsat Dumnezeu.
Am remarcat apariția frecvență în relatarile de acest gen a două teme: ivirea unui salvator - punere în scena pe care Securitatea o folosește după cum reiese din mărturiile de închisoare, pentru a-l deruta pe anchetat - și credință reechilibrarii lucrurilor, prin pedepsirea celui care a făcut rău de către instanță divină.
La Domașnea intovarasirea nu s-a desființat în 62 ca în toate satele și comunele din jur. Tendința martorilor este de a atribui acest fapt zelului unor responsabili locali, printre care unul este cel mai adesea diabolizat. E cazul activistului Toma, secretar adjunct la raion, despre care cineva relatează că dimineață, între 7.30 și 8, exact când copiii trebuiau să meargă la școală, trăgea cu pușcă în găleți umplute cu apă, pentru a se antrena, dar, în mod cert, și pentru a intimida. În aceste condiții cei care locuiau în aceeași curte erau consemnati în casa până la încheierea exercitiului matinal.
Pentru alții, prezenta lui în sat are consecințe directe. Iată ce-și amintește cineva (interviul 8):
Noi n-am vrut să ne-nscriem la intovarasire ca eu am mai avut două surori mici și tot n-am putut să le-nscriu pe ele ca tată nostru o murit. (Aveați pământul împreună?) Da, cu ele am avut pământul împreună. Și-atunci tot or venit și-or persecutat. Și-atuncea barbatu s-o dus la SMA la Caransebeș, c-o lucrat la Zagujeni, n-o venit două luni de zile acasă și eu am rămas aici și pe mine m-o arestat... tovarășul Toma. (Era activist de partid?) Da, activistul de partid. (Și în ce an v-a arestat?) În 58. M-o arestat și m-o ținut 48 de ore nemancata, nedormita și m-o pus aicea în sfatu popular, unde-s magazine acum, să sparg la lemne fiindcă nu vreau să trec la intovarasire. Atunci o venit copilu meu al mare și-o plâns cu mama mea la ușă și-o spus Vino mami, înscrie-te!. Ne-o mai și dracuit, ne-o mai și înjurat, ne-o mai și bătut. (Numai el singur era sau au fost mai mulți?) O mai fost și miliție și-o mai fost și-un activist de partid, da nu l-am cunoscut. Da pe Toma l-am cunoscut... asta ne-o persecutat mai mult. Și-atuncea din comuna o fost una Florica Oroane. Și-atuncea o fost Raduta Ion care iar o făcut cu noi persecutare pan la piele. (Da ce-a făcut?) Ne punea să ne ducem cu căruță de prestatie noaptea, ne scula la ora două să plec la gara s-aduc faina, c-avea magazine la cooperative. Noaptea prin zăpada ne punea să mergem cu căruță, să cărăm faina.
Nu sunt singurele necazuri pe care le-a adus colectivul în viața lor și nici singurele abuzuri de care au avut parte:
Am predat căruțe cu doi cai, grapa, plug, semanatoare de pus porumbul. Atât am venit acasă cu camgia, cu biciul de la cai și pe cuvântul meu c-am venit plângând, c-am dat caii tineri, o iapă de trei ani și-un cal de cinci ani, i-am predat la Sfat. La un an de zile i-o luat și i-or adus aicea și i-or vândut prin sate, prin Rusca, la Oraca și or luat banii ei.
Despre abuzurile lui Toma vorbește și un raport al Securității din 1965, unde se relatează că aducea mâncare cu mașină de la Herculane pentru el și pentru cei cu care trăgea chefuri destul de des.
El (Toma - n.n.) stătea la comandament și pe noi ne impanzea, iar seara, la analiză. Aveam fiecare un număr de case, un sector. (Câte comisii de-astea erau?) Oh, cred c-au fost vreo 20. (Și câți erau într-o comisie?) Patru-cinci. Să instruim lumea, ca-i bine la CAP. Ne-or făcut și lecții. Ne-aduceau inginer agronom și ne demonstra la tablă ca produce atâta grâu, da erau niște calcule astronomice, ca noi care eram în cunoștință de cauza știam, da ce să faci. (Va dadeati seama că nu-i așa?) Păi ne dădeam seama, da ce puteai să faci... (Știați pe alții care aveau GAC deja?) Știam, ca aveam legătura în Timișoara, Oltenia, știam cum trăiește lumea la GAC, plus ca cei care-or fost pe front în Rusia știau ce-nseamna colhoz. Unul din ăștia, Românu Petru, o fugit și s-o făcut partizan din cauza asta și spunea că nu-i bine. Plus erau mulți din ăștia bătrâni care spuneau ce-nseamna colhoz. (...)
Și ne-or împărțit pe sectoare. Or venit la toți și verdictul era: Ori te înscrii la colectiv, ori îți dau copilul afara din facultate (...) Alta metodă era cu serviciul. Îi mâna acasă și le spunea: Nu te primesc la serviciu până nu aduci adeverinta că te-ai înscris în CAP. O altă metodă era - mulți fiind condamnați politic, care făcuseră și pușcărie, să li se spună: Ce vrei, te pui contra statului? Vrei iar să te bag la pușcărie?. Era Securitatea aicea, mulți or opus rezistența și veneau seara cu mașină, îi duceau pan la Orsova și-i ținea o zi, iar seara îi trimitea înapoi. Nu știu dacă i-o bătut sau nu, da îi plimba. (interviul 9)
Cei care au ajuns la oala cu mere
Treptat, clivajul care îi desparte pe ei (puterea) de noi (victimele) se ivește în chiar interiorul comunității. Cei care au ajuns la oala cu mere, cum se exprima unii, sunt priviți de ceilalți ca un fel de gașcă coruptă și cinică.
Iată cum relatează evenimentele din acei ani (interviul 6) un țăran, veteran de război, care s-a făcut și el remarcat de către organele de Securitate:
Colectivizarea a-nceput forțată. O gașcă de oameni or format-o, fie c-or primit ceva de la stat, de la conducerea statului, fie i-o forțat. La unii oameni le-a găsit diferite motive, c-ai făcut așa, c-ai făcut asta. Așa ca lumea, ce să facă, s-a înscris la colectiv. Însă vreo 40 de familii nu s-or înscris.
Și-or bătut joc de lumea asta, ca să muncești o zi de vară pe nimic, ca nu ți-o dat nici un ban la zi de muncă. Nici o monedă de 5 bani nu-ți dădeau. Plecai cu traista de mâncare pe teren și veneai acasă fără nimic, ca era miliția. (...) Își băteau joc de noi, ca și cum am fi fost o unealtă a nimănui... așa a fost comunismul. Degeaba spun unii și alții ca a fost bine, asta o spun ăștia care-or trăit bine, ca la comuniști n-o fost niciunde. Dar noi știm ce-o fost...
(Cine-a trăit bine?) Păi, gașca lor. Ăștia nu te lăsau nici să faci izlazul și făceau să ne dea pământ din ăla rău, care nu era bun de nimica1, ca să te necajeasca cumva, ca până la urma să cedezi, ca să vezi ca nu mai e rostul. Toată ziua, dimineața și seara tot cu ei ne trezeam în cameră. (Au venit și la dumneavoastră?) Da, veneau 3-4 în cameră și nu plecau din cameră. Ne spuneau Numai semnează și-i ziceam Nu pot să semnez. Cum să nu poți, nu vrei, ca ești contra partidului, contra noastră (interviul 6).
Pentru unii dintre cei intervievati, schimbarea pe care a adus-o cu el colectivul consta tocmai în divizarea comunității, lucru ce oferă și explicația faptului că pentru unii era bun și pentru alții nu era bun colectivul:
(Credeți că a schimbat colectivul felul de a fi al oamenilor?) Sigur c-o avut. (În ce sens?) Păi unii erau mai protejați, alții nu. (Și au fost conflicte de-astea?) Nu, conflicte n-au fost, da vedeam noi care is mai protejați. Pentru că ai de furau cu căruță, aia erau protejați. Nu te duci să furi noaptea o căruță de mere sau o căruță de porumb sau de prune. Sigur că aveai înțelegere cu poliția, cu brigadierul, cu președintele de colectiv. (Deci așa mergea, cu înțelegeri din astea?) Da, sigur că da, pentru că nu fura numai pentru el, fura și pentru aia, imparteau. (Imparteau între ei sau dădeau și la șefii mai mari?) Cei mari veneau și luau rachie cu mașină (interviul 10).
Așa o zis: Cine fura cu motoru l-o iertat raionu, Cine-o furat cu sacu pe-ăla l-o luat dracu și-o făcut pușcărie. (Cine-a făcut versurile astea?) Lumea-n sat le-or spus. Unii or lucrat și alții or luat. Așa o fost. Și la om i-a dat ce i-o dat, nimica toată. Cu căruța mea și-or făcut trei inși casi în Domașnea, or lucrat la casă și pe urma or dus-o și-or vândut-o. Vai și-amar! (interviul 8). Conflictele sau situațiile paradoxale de acest fel afectează și viață de familie. Nu sunt rare cazurile când unul din familie se înscrie la comuniști, în ciuda persecutiilor la care aceștia îl supuneau pe un alt membru al familiei sau poate tocmai cu speranță de a salva ceva.
Un alt intervievat (interviul 2) arata că, deși bunicul dinspre mama care avea avere se orientase tocmai spre dezvoltarea mosiei, a fost silit să recunoască, în anii 50, ca nu era în consens cu timpurile. Cotele prea mari, stabilizarea, încadrarea la chiaburi îl aduc treptat în imposibilitatea de a mai păstra pământul. Deși era pionul principal în familie, cum o spune singur, viitorul brigadier e obligat să se angajeze pentru a avea bani să plătească impozitele. Familia reușește să facă o defalcare a pământului în trei părți, astfel încât, în loc să figureze cu 15 ha, fiecare generație să apară doar cu 5; cele trei familii se separa apoi și cu locuință. Presiunile mari îi determina pe toți membrii familiei să se înscrie în colectiv, iar nepotul ajunge brigadier. Bunicul matern, care moare la puțin timp după aceea, exprima sintetic o situație pe care, chiar dacă a înțeles-o, nu a putut să o accepte ușor și fără regrete: Eh, taica, te cumparara, mai, ăștia!.
Rezistența
De partea cealaltă, Securitatea își continua în stilul deja arătat acțiunea de urmărire menită să depisteze activitatea dusmanoasa și deficientele manifestate în transformarea socialista a agriculturii. Tabloul general al acestor ani indica amplitudinea refuzului de a accepta cooperativizarea și creșterea progresivă a ingrijorarii autorității, ale cărei acțiuni de supraveghere și prelucrare informativă se intensifica. Numărul agenților din mediul rural se ridicase în raion la 47, din care sunt predați în rezidenta(!?) 40 de agenți.
Aceasta e atmosfera în care e creată, în 8 aprilie 1962, GAC Domașnea.
Printre soluțiile de a refuza înscrierea sau a o amâna se invoca faptul că averea aparține părinților, socrilor sau unui membru al familiei care era temporar plecat de acasă. La Cănicea, oamenii fug în pădure când vin comisiile cu muncă de lămurire. Dar iarna lui 1961/ 1962, spun mărturiile, se dovedește a fi grea și fugă la pădure nu mai e posibilă. O serie de elemente - ca să folosesc expresia Securității - care nu fuseseră inscrise în intovarasire se vor înscrie direct în GAC. Ele sunt și primele care vor da de furcă puterii locale, dar și organelor de Securitate, pentru că, având insamantate terenuri dinainte de înscrierea în GAC, cer să își recolteze în mod individual recolta de grâu.
Pe fondul refuzului întâmpinat la nivelul consiliului de conducere al GAC, se vor adresa în scris mai sus, adică direct la Consiliul Superior al Agriculturii, care le răspunde că vor primi aprobare de la Consiliul regional. Drept care, 14 persoane se deplasează la Timișoara și obțin câștig de cauza.
Rapoartele cu starea de spirit sunt cerute de către Securitatea regională tot la 10 zile. (ordin cab. 736 din decembrie 1959 și nr. 320/11.532 din 13 iulie 1961). Temerea e ca nemultumirile să ia amploare, fără să se cunoască cauzele acestor nemultumiri și cine se situeaza în fruntea lor (FD I, f. 335).
O prima serie de cereri de retragere din colectiv adresate Consiliului Superior al Agriculturii e semnalata în jur de 20 octombrie 1962, la câteva luni de la înființarea GAC, și declanșează o amplă acțiune de prelucrare informativă. Securitatea se interesează de felul în care s-a declanșat acțiunea colectivistilor, cum s-a procurat formularul de cerere și de cine a fost completat, cine au fost initiatorii ei (cf. raport nr. 128.403/29 octombrie 1962) și e informată prin agenți ca țăranii, avertizați asupra faptului că scrisorile vor fi retinute la poștă (am văzut în dosar o astfel de scrisoare interceptata, dar avem și mărturia postasului din acea vreme), încearcă să expedieze scrisorile din comunele învecinate. Peste 100 de oameni, rezulta din notele informative, ar fi vrut să se retragă, unii făcând afirmații potrivnice nu numai GAC, ci și partidului - acuzat că e hoț - și prevazand o cădere a acestuia de la putere, având în vedere că oamenii au saracit și ca statul ia tot de la oameni. Colectivistii discuta și de conjunctură internațională, fac referiri la revoluția din Ungaria din 1956. În acest context deosebit de agitat, Securitatea se deplasează în comuna Domașnea și discuta cu cei implicați, constatand indarjirea și determinarea unora, care vor fi ulterior urmăriți și anchetati. În FD II, f. 227-231 se păstrează două procese verbale de interogatoriu din anchetele derulate în perioada 26-30 octombrie 1962.
În ciuda reprimarii, un grup de 17 persoane e plecat la Bucuresti pentru a se plânge cu privire la cererile făcute de ieșire din GAC și cu faptul că au fost anchetate de securitate (nota telefonică, buletin nr. 128752/20 noiembrie 1962).
Punctul de vârf al evenimentelor ce au urmat colectivizării forțate, consemnat de notă telefonică buletin nr. 128752/ 20 noiembrie 1962, este revolta din seara de 19 noiembrie 1962, care a rămas și în amintirea multor domasneni (interviurile 2, 10, 14). La Bucuresti li se promisese petitionarilor ca va fi trimis un reprezentant al Ministerului Agriculturii în sat și se va face o adunare generală pentru ca ei să-și spună pasurile. În seara zilei de 19 noiembrie 1962 femeile se anunța una pe altă ca se va tine acea adunare în fața Sfatului și se aduna acolo în număr destul de mare. Sunt prezenți și destui bărbați, unii dintre ei sperând că va sosi cu mașină un delegat de la Bucuresti cu care să poată discuta. După cum relatează agentul Securității, apare clara intenția de a le împinge în fața pe femei. Șeful de post se retrage în clădirea Sfatului și trage obloanele în strigătele femeilor care îi cer să lase deschisă clădirea.
O altă notă telefonică din 20 noiembrie 1962, ora 4 (FD II, f. 213-214) vorbește despre mai multe grupuri de persoane care s-au adunat în apropierea Sfatului Popular, vociferand la adresa GAC din Domașnea. La sesizarea postului de miliție s-au deplasat la fata locului Securitatea, însoțită de organele de partid și de Militie, sfatuind oamenii să plece acasă, întrucât atitudinea lor este contrara legilor statului. Oamenii nu prea par intimidați.
La anchetele care urmează, una dintre anchetate da numărul de 2.000 de persoane ca fiind prezente la adunare (număr ce pare exagerat, fiind probabil de 200-300, cum spun unii dintre cei intervievati) și indică sub interogatoriu lângă cine a stat la adunare. Notele Securității confirma amploarea pe care o ia ancheta și dezvăluie procedurile ei dure, dar și date suplimentare despre adunare. Unii ar fi indarjit femeile, alții ar fi strigat: stați aici, nu plecați!. O femeie, Solomia lui Purec, a căzut jos, după ce a tras de ușă.
Securitatea pomenește rareori consecințele practice ale informarilor pe care le face. În multe cazuri, cum a fost și cel al Sofiei Românu, cea care, și datorită prestigiului pe care îl avea în sat ca bocitoare, s-a afirmat în revolta din noiembrie 1962, urma arestarea.
În orice caz, în 1963 situația rămâne tensionată, oamenii încep să realizeze ca cei de la Bucuresti îi susțin pe cei din conducerea GAC (cf. nota 125.033 din 8 ianuarie 1963). În cursul anului 1964 prezentarea la munca e slabă, cifra mortalitatii la animale e din nou mare, organizarea proastă, randamentul slab. În mai 1965, 54 de colectivisti depun cereri de retragere.
Raportul din 12 mai 1965 (FD I, f. 140) al celui ajuns între timp, din căpitan, maior Timircan ne pune pe gânduri. El e un fel de raport recapitulativ și pare a induce ideea că activistul Toma și șeful acestuia de la raionul de partid, prim-secretarul raionului Puscas Danila (schimbat între timp), ar fi nu numai singurii responsabili de abuzurile și acțiunile represive care au dominat colectivizarea la Domașnea, ci și cei care le-au inițiat.
Denuntarea conducerii de partid ca unică vinovată, în ciuda evidentelor, arata că, după moartea lui Gheorghiu-Dej (în martie 1965), tensiuni probabil mai vechi dintre cele două parghii ale puterii ies la iveală și ca rolul de judecător al faptelor, instanță perena a puterii comuniste va fi în continuare Securitatea, cea care va pleda și după 1989 pentru onorabilitatea și caracterul ei deplin patriotic.
(Documentarea care a stat la baza acestui articol a fost făcută în cadrul proiectului Colectivizarea României. Anii 1949-1964, condus de Gail Kligman și Katherine Verdery.)
1. E vorba de comasarea pamntului, prin care țăranii care nu intrasera în colectiv pierdeau terenurile bune din vatra satului primind unele proaste în schimb, la mare distanță de sat (cf. și interviul 4).
Cine fura cu sacu, îl ia dracu
Cine fura cu cosia îl iartă gospodăria
Cine fura cu camionu
Îl iartă raionu
(atribuit Sofiei Romnu zisa Marcioane).