La o altitudine de 492 metri, intr-o frumusete aparte in Caras-Severin, se afla Domasnea. Asezata in sud-vestul tarii, in partea de sud-est a judetului Caras-Severin, in nordul depresiunii Domasnea-Mehadia din culoarul depresionar Timis-Cerna.

Domasnea este situata la latitudinea 45.0833333 (45° 4′ 6 0N) si longitudinea 22.3166667 (22° 19′ 0E), se intinde pe o vatra formata din 64 hectare avand ca vecini: Teregova la Nord, Rusca la Nord-Est, Cornereva la Est, Cornea la Sud, Mehadica la Sud-Vest si Luncavita la Vest. Fata de capitala judetului, Resita, Domasnea e situata la o distanta de aproximativ 90 km, iar fata de cele mai apropiate orase, 45 km de Caransebes si respectiv 25 km de statiunea Baile Herculane.

Numele de Domasnea vine din limba slava, cuvantul “Domasch” insemnand casa, casnic, bland, locuinta, domiciliu dar atribuindu-se insa sufixul [(n)ia] de origine latina, acesta din urma ii stabileste paternitatea romana, latinescul “Domus”, avand acelasi inteles cu “domasch”-ul slav pe care l-au imbratisat satenii din considerente de ordin fonetic.

Potrivit unui document publicat de istoricul maghiar Frigzes, s-a crezut ca vechimea Domasnei se poate stabili incepand din anul 1436. Dar, cercetarile mai noi, in special cele facute de Dr. Dimitrie Roman, au scos la iveala un document din care se poate stabili ca un grup de case exista in hotarul satului inca din anul 159 e.n.

Documentul consta dintr-o diploma militara. Intr-adevar cu ocazia construirii de catre autoritatile austriece in granita militara banateana, in anul 1928 a soselei Orsova-Caransebes, pe portiunea drumului, la locul numit “Dealul Domasnii” a fost dezgropata fundatia unui sant roman de de 40 x 34 m, unde s-a gasit o tablita din bronz in dimensiunea 95 mm lata, 60 mm inalta si 0.5 mm grosime, asa numita “tabula honestae missionis”, emisa din ordinul imparatului Hadrian la 27 septembrie 159 pe numele ostasului veteran Ivornecus, de origine celtica. Aceasta tablita se gaseste la muzeul de antichitati din Viena, inregistrata sub numarul D.XIII.

La un kilometru la Sud de sat, spre Baile Herculane, la confluenta raurilor Domasnea si Canicea pe locul numit “Coveiul lui Iocsa”, s-a aflat o asezare civila din epoca romana, castrul roman Ad Pannonios, in care stationa un detasament de trupe auxiliare, a carui existenta a fost confirmata de multimea de caramizi romane provenite din constructia castrului si scoase la iveala de plug in urma sapaturilor de primavara. Mai mult, in sprijinul acestei afirmatii este si faptul ca Biserica din satul alaturat, Canicea, este pavata cu caramida de 36 x 26 cm printre care unele poarta simbolul “XIII” al Legiunii Gemina si nu este exclusa ipoteza ca si in zidurile Bisericii sa se gaseasca asemenea caramizi, ce au fost luate din ruinele fostului castru roman, aflat la o distanta de doar 3.5 km. Santul roman dezgropat in Dealul Domasnii a fost foarte probabil fundatia unei case (canabae) cum le numeau romanii pe cele construite in apropierea castrelor, formand o asezare cicila (vicus) din care isi are probabil inceputul localitatii Domasnea, actul ei de nastere, ceea ce pare sa rezulte si denumirea locului “Obarsie” din hotarul “Gardominului”, pastrata si astazi pentru acel loc. La trei kilometri nord-vest de sat se ajunge la “Potoc”, unde se vad si astazi resturile unei fortificatii de pãmânt din epoca medievalã, sec. XI – XII care pazea trecatoarea de la Poarta Orientalis.

In drumul sau spre Praga in 1600, Mihai Viteazu a trecut prin Domasnea, iar nu peste multa vreme in 1632 Matei Basarab in drumul sau pentru a-si ocupa tronul Tarii Romanesti, in fruntea unui corp de oaste trece prin Domasnea, care se afla in apropiere de “Criva”, de unde rezulta ca vatra satului era pe actualele locuri numite “Obarsie”, “Gardomin”, “Potoc” locuri unde au fost descoperite fundatia constructiei romane, tablita din bronz si fortificatia de pamant.

Anul 1695 este anul cand satul a fost ars pana in temelii de catre razvratitii lui Tokoly Imre, conducatorul insurgentilor care s-au pus in slujba sultanului Mustafa al II-lea si luptau impotriva stapanirii hasburgice din Transilvania. Griselini arata ca sultanul Mustafa al II-lea care obtinuse in luptele impotriva austriecilor numai victorii, intorcandu-se spre Dunare, in octombrie 1965, a fost adanc impresionat de mizeria satelor din calea sa, pustiite si prefacute in cenusa.

Vazand situatia jalnica a satelor Mustafa al II-lea a intrebat “a cui este aceasta nelegiuire:> Cand i s-a spus “ca acestea sunt faptele lui Tokoly” sultanul aprins de manie a poruncit sa i se aduca la Constantinopol “capul acestui dusman al lui Dumnezeu si al neamului omenesc”. Coplesirea turcilor a pus capat autonomiei, prerogativelor si libertatilor de care beneficiau in aceasta epoca de decadenta romanii districtelor. In timpuri de restriste populatia gasea adapost in locuri mai ferite (paduri, vai) si iesind dupa terminarea “furtunilor” din ascunzisurile lor isi refaceau casele pe ruinele celor vechi. Vatra satului din imediata apropiere a drumului roman, singura artera de circulatie s-a dovedit nenorocoasa pentru recladirea satului, satenii au hotarat reasezarea acestuia pe teritorii mai indepartate. Inca din toamna aceluiasi an s-a inceput recladirea satului in doua parti, pe doua vai, mai spre rasarit, la poalele codrului Cerni Vâr, loc mai ferit din fata dusmanului: Saliste, pe valea paraului Tudorovita si Satul Batran pe Valea Mare despartite fiind de varful Dos. Biserica din lemn a fost ridicata pe locul numit “Gura Godeanului”, acolo unde se uneste apa Godeanu si Valea Mare. Cimitirul era in locul numit “Ses”, ale carui urme se mai vad si astazi. Un monument, Cruce de otel, de 6 metri inaltime a fost ridicat in acest loc.

Dupa pacea de la Passarowitz din 1718, populatia refugiata a inceput recladirea satului in actuala vatra. Intrarea Banatului sub stapanire hasburgica nu a adus locuitorilor nici o imbunatatire a situatiei lor: fiscalitatea excesiva, eforturile la care erau supusi mai ales pentru intretinerea armatelor intr-o zona si intr-o perioada in care razboaiele cu turcii erau aproape permanente.

Razboiul austro-turc din anul 1738 si-a desfasurat o parte a luptelor pe teritoriul Domasnei, mai precis la “Pamantul Rosu” si pe “Dealul Domasnii”, terminat cu in frangerea austriecilor. In ziua urmatoare, insa, armata turca suferea o grea infrangere in locul numit “Turcii Morti” fiind obligata sa se retraga spre sud.

Dupa incetarea ostilitatilor de pe campul de lupta, razbunarea oficialitatilor fata de tradarea romanilor n-a incetat sa se arate.

In 1738 si 1739 au fost trimise detasamente de cavalerie imperiala prin satele rasculate trecand prin foc si sabie pe toti cei pe care i-au putut prinde dintre colaboratorii turcilor. Aceasta tragedie a facut ca o parte a locuitorilor sa abandoneze satul intemeind o noua vatra in locul numit “Hotara”. Langa “Apa Domasnii” a existat o Biserica din lemn, cimitirul fiind in locul numit “La Morminti” in stanga soselei E70 peste drum de gara.

In timpul razboiului ruso-austro-turc din 1788-1789, populatia Domasnii a avut mult de suferit, imperialii pierzand primele batalii, in timp ce turcii au invadat zona pana la Caransebes. In Domasnea au ars casele, au incendiat Biserica si au ucis femei, batrani si copii.

Dupa distrugerile pricinuite de acest razboi locuitorii care se aflau in vatra satului numita “Hotara” au revenit pe actuala vatra a satului, aceasta fiind si ultima modificarfe a asezarii. Dupa organizarea granitei militare, stabilirea locuitorilor in actuala vatra a satului este insotita de compactizarea asezarii, pentru ca una din conditiile militaro-administrative ale zonei de granita prevedea sa se adune casele risipite la vatra satului matca, pentru a fi mai usor de supravegheat.

Din toamna anului 1876 s-a inceput construirea caii ferate Timisoara- Orsova finalizata in anul 1892. La 11 noiembrie 1918 ia fiinta in Domasnea Consiliul National Local din 12 membri, cel care deleaga participantii la Marea Unire de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. Cu aceeasi ocazie se formeaza si Garda Nationala Locala formata din 41 membri.

In 1962 localitatea a fost colectivizata fiind singura din zona care a trecut in mod fortat la acest sistem ( un aport la aceasta situatie aducand si o parte din sateni) si care a avut urmari dezastruoase care au dus la ruinarea agriculturii si a locuitorilor.

Este important de mentionat faptul ca aceasta comuna a reprezentat un focar de rezistenta anticomunista din Banat asa cum se poate vedea in pagina “Marturii” din acest site.

Dupa 22 decembrie 1989 o data cu caderea sistemului dictatorial ceausist a avut loc si desfiintarea CAP-ului, locuitorii reprimindu-si pamanturile confiscate.

Acest sat minunat a daruit României multi oameni de nadejde incat este greu de imaginat ca el este atat de mic. Despre Domasnea se spune ca este comuna cu cei mai multi “titrati” pe cap de locuitor din tara, peste 300 de persoane cu studii superioare la cele 500 de case cat are comuna.