Domașnea

Scurt istoric

La o al­ti­tu­di­ne de 492 metri, într-o fru­mu­se­țe aparte în Caras-Se­ve­rin, se afla Do­maș­nea. Așe­za­tă în sud-vestul țării, în partea de sud-est a ju­de­tu­lui Caras-Se­ve­rin, în nordul de­pre­siu­nii Do­maș­nea-Me­ha­dia din cu­loa­rul de­pre­sio­nar Timis-Cerna.

Do­maș­nea este si­tu­a­tă la la­ti­tu­di­nea 45.0833333 (45° 4' 6 0N) și lon­gi­tu­di­nea 22.3166667 (22° 19' 0E), se în­tin­de pe o vatră for­ma­tă din 64 hec­ta­re având ca vecini: Te­re­go­va la Nord, Rusca la Nord-Est, Cor­ne­re­va la Est, Cornea la Sud, Me­ha­di­ca la Sud-Vest și Lun­ca­vi­ța la Vest. Față de ca­pi­ta­la ju­de­tu­lui, Resita, Do­maș­nea e si­tu­a­tă la o dis­tan­ță de apro­xi­ma­tiv 90 km, iar față de cele mai apro­pi­a­te orașe, 45 km de Ca­ranse­beș și res­pec­tiv 25 km de sta­tiu­nea Băile Her­cu­la­ne.

Numele de Do­maș­nea vine din limba slavă, cu­vân­tul "Do­mas­ch" în­sem­nând casa, casnic, blând, lo­cu­in­ța, do­mi­ci­liu dar atri­bu­in­du-se însă su­fi­xul [(n)ia] de ori­gi­ne latina, acesta din urma îi sta­bi­leș­te pa­ter­ni­ta­tea romană, la­ti­ne­s­cul "Domus", având ace­lași în­țe­les cu "do­mas­ch"-ul slav pe care l-au îm­bră­ți­șat să­te­nii din con­si­de­ren­te de ordin fo­ne­tic.

Po­tri­vit unui do­cu­ment pu­bli­cat de is­to­ri­cul ma­ghiar Fri­gzes, s-a crezut că ve­chi­mea Do­ma­s­nei se poate sta­bili în­ce­pând din anul 1436. Dar, cer­ce­tă­ri­le mai noi, în spe­cial cele făcute de Dr. Di­mi­trie Roman, au scos la iveală un do­cu­ment din care se poate sta­bili ca un grup de case există în ho­ta­rul sa­tu­lui încă din anul 159 e.n.

Do­cu­men­tul consta dintr-o di­plo­mă mi­li­ta­ră. Într-adevăr cu ocazia con­stru­i­rii de către au­to­ri­tă­ți­le aus­trie­ce în gra­ni­ța mi­li­ta­ră ba­na­tea­na, în anul 1928 a so­se­lei Orsova-Ca­ranse­beș, pe por­țiu­nea dru­mu­lui, la locul numit "Dealul Do­ma­s­nii" a fost dezgro­pa­tă fun­da­ția unui sant roman de de 40 x 34 m, unde s-a găsit o tă­bli­ța din bronz în di­men­siu­nea 95 mm lată, 60 mm înaltă și 0.5 mm gro­si­me, așa numită "tabula ho­ne­stae mis­si­o­nis", emisă din or­di­nul îm­pă­ra­tu­lui Ha­dri­an la 27 sep­tem­brie 159 pe numele os­ta­su­lui ve­te­ran Ivor­ne­cus, de ori­gi­ne cel­ti­că. Aceas­tă tă­bli­ța se gă­seș­te la muzeul de an­ti­chi­tăți din Viena, în­re­gis­tra­tă sub nu­mă­rul D.XIII.

La un ki­lo­me­tru la Sud de sat, spre Băile Her­cu­la­ne, la con­flu­en­ta râu­ri­lor Do­maș­nea și Că­ni­cea pe locul numit "Co­ve­iul lui Iocsa”, s-a aflat o așe­za­re civilă din epoca romană, cas­trul roman Ad Pan­no­ni­os, în care sta­tio­na un de­ta­șa­ment de trupe au­xi­li­a­re, a cărui exis­ten­ța a fost con­fir­ma­tă de mul­ți­mea de că­ră­mizi romane pro­ve­ni­te din con­struc­ția cas­tru­lui și scoase la iveală de plug în urma sa­pa­tu­ri­lor de pri­mă­va­ră. Mai mult, în spri­ji­nul aces­tei afir­ma­ții este și faptul că Bi­se­ri­ca din satul ală­tu­rat, Că­ni­cea, este pavata cu că­ră­mi­dă de 36 x 26 cm prin­tre care unele poarta sim­bo­lul "XIII" al Le­giu­nii Gemina și nu este ex­clu­să ipo­te­ză ca și în zi­du­ri­le Bi­se­ri­cii să se gă­seas­că ase­me­nea că­ră­mizi, ce au fost luate din ru­i­ne­le fos­tu­lui castru roman, aflat la o dis­tan­ță de doar 3.5 km. Șanțul roman dezgro­pat în Dealul Do­ma­s­nii a fost foarte pro­ba­bil fun­da­ția unei case (ca­na­bae) cum le numeau ro­ma­nii pe cele con­stru­i­te în apro­pi­e­rea cas­tre­lor, for­mând o așe­za­re cicila (vicus) din care își are pro­ba­bil în­ce­pu­tul lo­ca­li­ta­tii Do­maș­nea, actul ei de naș­te­re, ceea ce pare să re­zul­te și de­nu­mi­rea lo­cu­lui "Obar­sie" din ho­ta­rul "Gar­do­mi­nu­lui", păs­tra­tă și astăzi pentru acel loc. La trei ki­lo­me­tri nord-vest de sat se ajunge la "Potoc", unde se văd și astăzi res­tu­ri­le unei for­ti­fi­ca­tii de pãmânt din epoca me­di­e­va­lã, sec. XI - XII care păzea tre­că­toa­rea de la Poarta Orien­ta­lis.

În drumul sau spre Praga în 1600, Mihai Vi­tea­zu a trecut prin Do­maș­nea, iar nu peste multă vreme în 1632 Matei Ba­sa­rab în drumul său pentru a-și ocupă tronul Tarii Ro­ma­ne­s­ti, în frun­tea unui corp de oaste trece prin Do­maș­nea, care se afla în apro­pi­e­re de "Criva", de unde re­zul­ta că vatra sa­tu­lui era pe ac­tu­a­le­le locuri numite "Obar­sie", "Gar­do­min", "Potoc" locuri unde au fost des­co­pe­ri­te fun­da­ția con­struc­ți­ei romane, tă­bli­ța din bronz și for­ti­fi­ca­tia de pământ.

Anul 1695 este anul când satul a fost ars până în te­me­lii de către raz­vra­ti­tii lui Tokoly Imre, con­du­că­to­rul in­sur­gen­ti­lor care s-au pus în slujba sul­ta­nu­lui Mus­ta­fa al II-lea și luptau îm­po­tri­va sta­pa­ni­rii ha­s­bu­r­gi­ce din Transil­va­nia. Gri­se­lini arata că sul­ta­nul Mus­ta­fa al II-lea care ob­ti­nu­se în lup­te­le îm­po­tri­va aus­trie­ci­lor numai vic­to­rii, in­torcan­du-se spre Dunăre, în oc­tom­brie 1965, a fost adânc im­pre­sio­nat de mi­ze­ria sa­te­lor din calea sa, pus­ti­i­te și pre­fa­cu­te în cenușă.

Văzând si­tu­a­ția jal­ni­că a sa­te­lor Mus­ta­fa al II-lea a în­tre­bat "a cui este aceas­tă ne­le­giu­i­re:> Când i s-a spus "că aces­tea sunt fap­te­le lui Tokoly" sul­ta­nul aprins de mânie a po­run­cit să i se aducă la Con­stan­ti­no­pol "capul aces­tui dușman al lui Dum­ne­zeu și al nea­mu­lui ome­nesc". Co­ple­si­rea tur­ci­lor a pus capăt auto­no­mi­ei, pre­ro­ga­ti­ve­lor și li­ber­ta­ti­lor de care be­ne­fi­ciau în aceas­tă epocă de de­ca­den­ta ro­ma­nii dis­tric­te­lor. În tim­puri de res­tris­te po­pu­la­ția găsea adă­post în locuri mai ferite (păduri, vai) și ieșind după ter­mi­na­rea "furt­u­ni­lor" din as­cun­zi­su­ri­le lor își re­fa­ceau casele pe ru­i­ne­le celor vechi. Vatra sa­tu­lui din ime­di­ată apro­pi­e­re a dru­mu­lui roman, sin­gu­ra arteră de cir­cu­la­ție s-a do­ve­dit ne­no­ro­coa­sa pentru re­cla­di­rea sa­tu­lui, să­te­nii au ho­tă­rât rea­se­za­rea aces­tu­ia pe te­ri­to­rii mai în­de­păr­ta­te. Încă din toamna ace­lu­iași an s-a în­ce­put re­cla­di­rea sa­tu­lui în două părți, pe două vai, mai spre ră­să­rit, la poa­le­le co­dru­lui Cerni Vâr, loc mai ferit din fața du­ș­ma­nu­lui: Sa­lis­te, pe valea pa­ra­u­lui Tu­do­ro­vi­ta și Satul Batran pe Valea Mare des­păr­ți­te fiind de vârful Dos. Bi­se­ri­ca din lemn a fost ri­di­ca­tă pe locul numit "Gura Go­dea­nu­lui", acolo unde se unește apa Go­dea­nu și Valea Mare. Ci­mi­ti­rul era în locul numit "Ses", ale cărui urme se mai văd și astăzi. Un mo­nu­ment, Cruce de oțel, de 6 metri înăl­ți­me a fost ri­di­cat în acest loc.

După pacea de la Pa­s­sa­rowitz din 1718, po­pu­la­ția re­fu­gi­a­ta a în­ce­put re­cla­di­rea sa­tu­lui în ac­tu­a­la vatră. In­tra­rea Ba­na­tu­lui sub stă­pâ­ni­re ha­s­bu­r­gi­ca nu a adus lo­cu­i­to­ri­lor nici o îm­bu­nă­tă­ți­re a si­tu­a­ți­ei lor: fis­ca­li­ta­tea ex­ce­si­vă, efor­tu­ri­le la care erau supuși mai ales pentru în­tre­ți­ne­rea ar­ma­te­lor într-o zonă și într-o pe­ri­oa­dă în care răz­bo­a­ie­le cu turcii erau aproa­pe per­ma­nen­te.

Răz­bo­i­ul austro-turc din anul 1738 și-a des­fă­șu­rat o parte a lup­te­lor pe te­ri­to­ri­ul Do­ma­s­nei, mai precis la "Pa­man­tul Rosu" și pe "Dealul Do­ma­s­nii", ter­mi­nat cu în fran­ge­rea aus­trie­ci­lor. În ziua ur­mă­toa­re, însă, armata turcă su­fe­rea o grea în­frân­ge­re în locul numit "Turcii Morti" fiind obli­ga­tă să se re­tra­gă spre sud.

După în­ce­ta­rea os­ti­li­ta­ti­lor de pe câmpul de luptă, răz­bu­na­rea ofi­ci­a­li­ta­ti­lor față de tră­da­rea ro­ma­ni­lor n-a în­ce­tat să se arate.

În 1738 și 1739 au fost tri­mi­se de­ta­sa­men­te de ca­va­le­rie im­pe­ri­a­lă prin satele ras­cu­la­te tre­când prin foc și sabie pe toți cei pe care i-au putut prinde dintre co­la­bo­ra­to­rii tur­ci­lor. Aceas­tă tra­ge­die a făcut ca o parte a lo­cu­i­to­ri­lor să aban­do­ne­ze satul in­te­me­ind o nouă vatră în locul numit "Hotara". Lângă "Apa Do­ma­s­nii" a exis­tat o Bi­se­ri­ca din lemn, ci­mi­ti­rul fiind în locul numit "La Mor­min­ti" în stânga so­se­lei E70 peste drum de gară.

În timpul răz­bo­i­u­lui ruso-austro-turc din 1788-1789, po­pu­la­ția Do­ma­s­nii a avut mult de su­fe­rit, im­pe­ria­lii pier­zând pri­me­le bă­tă­lii, în timp ce turcii au in­va­dat zona până la Ca­ranse­beș. În Do­maș­nea au ars casele, au in­cen­di­at Bi­se­ri­ca și au ucis femei, bă­trâni și copii.

După dis­tru­ge­ri­le pri­ci­nu­i­te de acest război lo­cu­i­to­rii care se aflau în vatra sa­tu­lui numită "Hotara" au re­ve­nit pe ac­tu­a­la vatra a sa­tu­lui, aceas­ta fiind și ultima mo­di­fi­car­fe a ase­za­rii. După or­ga­ni­za­rea gra­ni­ței mi­li­ta­re, sta­bi­li­rea lo­cu­i­to­ri­lor în ac­tu­a­la vatra a sa­tu­lui este în­so­ți­tă de com­pac­ti­za­rea ase­za­rii, pentru că una din con­di­ți­i­le mi­li­ta­ro-ad­mi­nis­tra­ti­ve ale zonei de gra­ni­ță pre­ve­dea să se adune casele ri­si­pi­te la vatra sa­tu­lui matca, pentru a fi mai ușor de su­pra­ve­ghe­at.

Din toamna anului 1876 s-a în­ce­put con­stru­i­rea caii ferate Ti­mi­șoa­ra- Orsova fi­na­li­za­tă în anul 1892. La 11 no­iem­brie 1918 ia ființă în Do­maș­nea Con­si­li­ul Na­țio­nal Local din 12 membri, cel care de­lea­ga par­ti­ci­pan­ții la Marea Unire de la Alba Iulia de la 1 De­cem­brie 1918. Cu ace­eași ocazie se for­mea­ză și Garda Na­țio­na­lă Locala for­ma­tă din 41 membri.

În 1962 lo­ca­li­ta­tea a fost co­lec­ti­vi­za­tă fiind sin­gu­ra din zonă care a trecut în mod forțat la acest sistem ( un aport la aceas­tă si­tu­a­ție adu­când și o parte din săteni) și care a avut urmări dez­as­tru­oa­se care au dus la ru­i­na­rea agri­cul­tu­rii și a lo­cu­i­to­ri­lor.

Este im­por­tant de men­țio­nat faptul că aceas­tă comună a re­pre­zen­tat un focar de re­zis­ten­ță an­ti­co­mu­nis­tă din Banat așa cum se poate vedea în pagină "Măr­tu­rii" din acest site.

După 22 de­cem­brie 1989 o dată cu că­de­rea sis­te­mu­lui dic­ta­to­ri­al cea­u­sist a avut loc și desfi­in­ta­rea CAP-ului, lo­cu­i­to­rii re­pri­min­du-și pămân­tu­ri­le con­fis­ca­te.

Acest sat mi­nu­nat a dăruit Ro­mâ­ni­ei mulți oameni de nă­dej­de încât este greu de ima­gi­nat că el este atât de mic. Despre Do­maș­nea se spune că este comuna cu cei mai mulți "ti­trati" pe cap de lo­cu­i­tor din țară, peste 300 de per­soa­ne cu studii su­pe­ri­oa­re la cele 500 de case cât are comuna.