Originile lui Spriu Blănaru sunt legate de comuna Crăiești în județul Galați unde se naște în anul 1919. Spiru Blănaru este fără îndoială un nume cu rezonanță când vine vorba de rezistența armată anti-comunistă din Romănia. Site-ul hotnews-ro a publicat un serial, "Sfinții închisorilor", în care povestea lui Spiru Blănaru începe prin a menționa că Spiru Blănaru a ajuns în Banat în căutarea unui trăi mai bun. Conform lui Corneliu Horescu(Blănaru), fiul lui Spiru Blănaru, cu care am discutat recent despre trecutul tatălui dumnealui, această poveste nu este întocmai adevărată. De asemenea mărturiile soției, Maria Blănaru născută Horescu din scriieririle autorului Miodrag Milin indică o cu totul altă conjunctură. Spiru Blănaru este rănit pe front iar mai apoi ajunge în Banat trimis la Lugoj la școala de ofițeri. Se pare că un grup de legionari sunt parașutați în spatele frontului iar Spiru Blănaru aflând acest lucru a fugit și s-a atașat lor. Nicolae Horescu(socrul lui Spiru Blănaru) era unul din oamenii cu viziune legionară și practic așa ajunge la Domașnea unde trăiește într-o semi-clandestinitate pe la sălașurile oamenilor. Maria Horescu îl cunoaște în aceste împrejurări pe Spiru acesta fiind în acele momente student în anul 4 la Facultatea de Drept din Iași pe care o și absolvă devenind avocat. Spiru Blănaru a format un nucleu de resistență anti-comunistă în această zonă fiind unul din liderii grupurilor de partizani alături de grupul colonelului Uță. Spiru Blănaru a început organizarea grupului alături de Mihai Moster și Marițescu Romulus din Teregova. Acestora li s-au adăugat comnandorul Petru Domășneanu din Iablanița și Milos Gavrilă, agent sanitar din comuna Domașnea. Un alt grup instalat în această zonă unde activa și grupul lui Spiru Blănaru este grupul condus de notarul Ionescu Gheorghe din Teregova, membu al Partidului Național Liberal. După moartea colonelului Uță în ianuarie 1949 acest grup s-a unit cu grupul lui Spiru Blănaru.
Spiru Blănaru ajunge să colaboreze cu colonelul Uță deși acesta din urmă în vremea pe când era prefect nu s-a purtat foarte bine cu legionarii. Legătura dintre Uță și Spiru a fost făcută de profesorul Berzescu. Un alt nume de care se leagă povestea lui Spiru Blănaru este cel al lui Verca Filon care conducea organizația legionară din Banat și care fuge peste graniță dar îi transmite lui Spiru Blănaru să treacă la organizarea de trupe. Grupul Spiru Blănaru deținea 2 mitraliere, una adusă de Verca Filon din Germania(fiind unul din cei parașutați) și încă una adusă de Grozăvescu Dragu. Pe lângă această mai dețineau armament ușor(pistoale mitralieră, puști Z.B., grenade).Cei care colaborau cu regimul nou instalat erau în vizorul grupurilor de partizani astfel că în noiembrie 1948 grupul lui Spiru Blănaru îl pedepsește pe Novac C., muncitor la C.F.R. care se purta rău cu consătenii din Teregova. Sentința a fost executată de Marițescu Romulus. De asemenea pe 22 februarie 1949 doi comuniști cunoscuți, Munteanu Gheorghe și Cherciu Mihai în timp ce mergeau cu un car de fân spre Teregova au fost prinși, duși în ascunzătoarea lor, anchetați pentru răul făcut oamenilor din comună iar mai apoi au fost condamnați și executați.
Regimul de semi-clandestinitate se încheie în ianuarie 1949 de Sfântul Ioan când pe la 9-10 seara securitatea îi arestează pe Grigore Ianoșiga-Ionescu și pe Mosie Anculia-Pasule, membri activi ai organizației legionare din Teregova. În acel moment Spiru Blănaru și oamenii din grupul lui se hotărăsc să atace postul de jandarmi din Teregova pentru a îi elibera pe cei 2 arestați. Atacul începe la oră 22:30 folosindu-se căteva grenade și o miltralieră. Ostași și jandarmii fug iar cei 2 sunt eliberați. Acest moment este punctul în care se declanșază furia securității și care pentru ani buni de zile va așterne spaima și teroarea și peste locuitorii din Domașnea și peste celelalte localități cu oameni implicați în mișcara de rezistență.
Pe 16 ianuarie 1949 apare legea ce prevedea pedeapsă cu moartea pentru toți cei care se dovedeau că luptă împotriva orânduirii. Practic nu mai există cale de întoarcere.
Toate aceste acțiuni au pus securitatea pe urmele lor. Fiind descoperiți Spiru Blănaru și Gheorghe Ionescu hotărăsc să reziste astfel că au dat ordin să se treacă în dispozitiv de luptă iar încleștarea a avut loc la punctul Gorcanul din apropiere de Teregova și a continuat în noaptea de 22/23 februarie. În această confruntare au fost semnalați pe lângă Spiru Blănaru, Gheorghe Ionescu, Romulus Marițescu, Nicolae Ghimboașă, Pavel Stoicescu, Mihai Moater, Tudor Roșeț, Gheorghe Smultea, Petre Pușchiță, Petre Anculia și Gheorghe Ungureanu. În timpul luptei au murit partizanii Petre Anculia și Gheorghe Ungureanu. Partizanii s-au retras în grupe mici fiind urmăriți de securitate. Un grup format din Spiru Blănaru, Ion Caraiman și Romulus Marițescu se retrage spre Feneș. Aici ajung în casa lui Ion Caraiman pentru informații și alimente iar mai apoi merg în locul numit Târsâtură de unde se retrag într-o colibă la Valea de Pești unde au stat o săptămână. Urmează o a două vizită a grupului la Feneș. Între aceste 2 vizite socrul lui Caraiman i-a trădat. În casa lui Ion Caraiman au fost primiți cu o prefăcută căldură de către socrul lui Caraiman. Spiru și-a dat seama că ceva nu-i curat la mijloc. Socrul, plecând afară, a dispărut. În această situație, Spiru cu Caraiman au ieșit repede din casă, fugind prin grădina spre pădure. Securitatea le-a luat urma, deschizând foc asupra lor. Ei au răspuns cu foc. În timpul acesta, Petru Berzescu și Iacob Cimpoca s-au retras spre pădure. În această luptă a căzut mort Ion Caraiman, iar Spiru Blănaru a fost rănit la picior. Era 12 martie 1949. Spiru Blănaru a fost arestat și dus la Securitatea din Caransebeș.
Pe 16 iulie 1992 s-a înălțat o sfântă cruce în memoria celor care au fost executați la Pădurea verde(lângă Muzeul Satului Timișoara), în anul 1949 la data de 16 iulie. Din inițiativa AFDP Timiș și a fundației "Memoria" crucea a fost ridicată și sfințită pe locul unde se crede că a avut loc execuția lui Spiru Blănaru, Petru Domășneanu, Romulus Marițescu, Ion Tănase și Petru Pușchiță-Mutașcu.
Gândurile lui Spiru Blănaru relatate de profesorul Berzescu sunt memorabile și un îndemn pentru generațiile de acum și cele care vor veni după noi:
“Măi frate Tase Berzescu, suntem prinși ca-ntr-o menghină. Nu știu care va scăpa din noi doi cu viață. Cred totuși că tu o să scapi. Este bine să știi unele gânduri ale mele." Stând așa, unul lângă altul, în mijlocul întinsului de zapadă, ascultăm la ce-mi spunea Spiru. Apăruse deja legea care prevedea pedeapsă cu moartea. Iată ce-mi spune Spiru: A). “De când stau aici în grup cu acești oameni, hotărâti să lupte până la unul, am observat un lucru extrem de important în felul lor de comportare. Deși suntem, ca apartenență politică, diferiți, ne întelegem ca frații. Nu facem diferența între noi. Aici, după cum știi, sunt mulți legionari, tărăniști, liberali și militari. Suntem de atâta timp la un loc, nu i-am auzit o dată să facă deosebire între ei după apartenența politică. Toți suntem români și trebuie să fim uniți în fața dușmanului. Deși cel mai mare păcat al românilor este lipsa de unitate, noi aici am reușit să realizăm, în ciuda păcatului, unitatea între noi.
B). “În fața primejdiei, noi ne-am adus aminte de Dumnezeu. Cu toții ne rugăm ca să scăpăm din drăceasca înclestare între bine și rău. S-a realizat o prietenie, liantul fără de care nu va fi niciodată biruință. C). “Aș dori ca, la momentul potrivit, să știe și ai mei, de acasă, familia mea, prin ce am trecut și care au fost condițiile de viață și șansele de biruință asupra comunismului. Ne-am împacat cu gândul că va trebui să murim pâna la urmă. Eu, frate Tase, am certitudinea că voi muri și-ți încredințez ție aceste gânduri ale mele, nu ca pe un mesaj, ci ca unele frământari ale mele ca om. Fiul meu, dacă va mai apuca să scape cu viață, la fel și soția mea, aș vrea să cunoască prin ce am trecut. D). “Îmi este dragă țara noastră, neamul nostru românesc. Aș dori ca odată să fie liber, mare și unit. Dumnezeu să fie cu el. Dezmembrările de partid să dispară. Poporul român s-a născut creștin. Avem obligația morală față de copiii noștri să le lăsăm moștenire dreapt credința a strămoșilor noștri și răspunderea față de străbunicii noștri, crescuți în legea creștină. Fă acest lucru, fratele meu, și este de-ajuns pentru mine. Cei care vin după noi să știe ce-am făcut și ce-am gândit și noi, în “toiul beznelor adânci” ".
În acest moment mă macină o mică dilemă. S-au succedat diferiți primari la Domașnea în acești ani scurși după evenimentele din decembrie 1989. Au existat inițiative prin care a fost acordat titlul de cetățean de onoare al comunei. De ce oare Spriu Blănaru care, deși născut în zona Moldovei, are destinul profund legat de Domașnea nu a primit acest titlu? Timișoara a făcut acest pas. Există chiar o stradă cu acest nume în Timișoara. Istoricul Nicolae Iorga a spus că "Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se". Unul din scopurile acestui site este să ne permită să aflăm mai mult date despre trecutul nostru și astfel să nu ajungem în această situație.Din acest motiv aceste serii de restituiri vor continua și pe viitor.
Îi mulțumim domnului Cornel Horescu pentru fotografiile puse la dispoziție. Fotografiile monumentului de la Pădurea Verde sunt făcute în noiembrie 2011.
Bibliografie:
[1].Atanasie Berzescu - Larcrimi și sânge, Rezistența anticomunistă armată din munții Banatului, editura Marineasa 1999
[2].Cicerone Ionițoiu - Rezistența anticomunistă din munții României 1946-1958, http://www.procesulcomunismului.com
[3].Miodrag Milin - Rezistența anticomunistă din Domașnea, relatări ale consătenilor