Domașnea

Spiru Blănaru - În toiul beznelor adânci

Ori­gi­ni­le lui Spriu Blă­na­ru sunt legate de comuna Cră­iești în ju­de­țul Galați unde se naște în anul 1919. Spiru Blă­na­ru este fără în­do­ia­lă un nume cu re­zo­nan­ță când vine vorba de re­zis­ten­ța armată anti-co­mu­nis­tă din Ro­mă­nia. Site-ul ho­t­news-ro a pu­bli­cat un serial, "Sfin­ții în­chi­so­ri­lor", în care po­ves­tea lui Spiru Blă­na­ru începe prin a men­țio­na că Spiru Blă­na­ru a ajuns în Banat în că­u­ta­rea unui trăi mai bun. Con­form lui Cor­ne­liu Ho­res­cu(Blă­na­ru), fiul lui Spiru Blă­na­ru, cu care am dis­cu­tat recent despre tre­cu­tul ta­tă­lui dum­ne­a­lui, aceas­tă po­ves­te nu este în­toc­mai ade­vă­ra­tă. De ase­me­nea măr­tu­ri­i­le soției, Maria Blă­na­ru năs­cu­tă Ho­res­cu din scri­i­e­ri­ri­le au­to­ru­lui Mi­o­drag Milin indică o cu totul altă con­junc­tu­ră. Spiru Blă­na­ru este rănit pe front iar mai apoi ajunge în Banat trimis la Lugoj la școala de ofi­țeri. Se pare că un grup de le­gio­nari sunt pa­ra­șu­tați în spa­te­le fron­tu­lui iar Spiru Blă­na­ru aflând acest lucru a fugit și s-a atașat lor. Nico­lae Ho­res­cu(socrul lui Spiru Blă­na­ru) era unul din oa­me­nii cu vi­ziu­ne le­gio­na­ră și prac­tic așa ajunge la Do­maș­nea unde tră­ieș­te într-o semi-clan­des­ti­ni­ta­te pe la să­la­șu­ri­le oa­me­ni­lor. Maria Ho­res­cu îl cu­noaș­te în aceste îm­pre­ju­rări pe Spiru acesta fiind în acele mo­men­te stu­dent în anul 4 la Fa­cul­ta­tea de Drept din Iași pe care o și ab­sol­vă de­ve­nind avocat. Spiru Blă­na­ru a format un nucleu de re­sis­ten­ță anti-co­mu­nis­tă în aceas­tă zonă fiind unul din li­de­rii gru­pu­ri­lor de par­ti­zani ală­tu­ri de grupul co­lo­ne­lu­lui Uță. Spiru Blă­na­ru a în­ce­put or­ga­ni­za­rea gru­pu­lui ală­tu­ri de Mihai Moster și Ma­ri­țes­cu Ro­mu­lus din Te­re­go­va. Aces­to­ra li s-au adă­u­gat comnan­do­rul Petru Do­măș­nea­nu din Ia­bla­ni­ța și Milos Ga­vri­lă, agent sa­ni­tar din comuna Do­maș­nea. Un alt grup in­sta­lat în aceas­tă zonă unde activa și grupul lui Spiru Blă­na­ru este grupul condus de no­ta­rul Io­ne­scu Ghe­or­ghe din Te­re­go­va, membu al Par­ti­du­lui Na­țio­nal Li­be­ral. După moar­tea co­lo­ne­lu­lui Uță în ia­nu­a­rie 1949 acest grup s-a unit cu grupul lui Spiru Blă­na­ru.

Spiru Blă­na­ru ajunge să co­la­bo­re­ze cu co­lo­ne­lul Uță deși acesta din urmă în vremea pe când era pre­fect nu s-a purtat foarte bine cu le­gio­na­rii. Le­gă­tu­ra dintre Uță și Spiru a fost făcută de pro­fe­so­rul Ber­zes­cu. Un alt nume de care se leagă po­ves­tea lui Spiru Blă­na­ru este cel al lui Verca Filon care con­du­cea or­ga­ni­za­ția le­gio­na­ră din Banat și care fuge peste gra­ni­ță dar îi trans­mi­te lui Spiru Blă­na­ru să treacă la or­ga­ni­za­rea de trupe. Grupul Spiru Blă­na­ru de­ți­nea 2 mi­tra­li­ere, una adusă de Verca Filon din Ger­ma­nia(fiind unul din cei pa­ra­șu­tați) și încă una adusă de Gro­ză­ves­cu Dragu. Pe lângă aceas­tă mai de­ți­neau ar­ma­ment ușor(pis­to­a­le mi­tra­li­eră, puști Z.B., gren­a­de).Cei care co­la­bo­rau cu re­gi­mul nou in­sta­lat erau în vi­zo­rul gru­pu­ri­lor de par­ti­zani astfel că în no­iem­brie 1948 grupul lui Spiru Blă­na­ru îl pe­dep­seș­te pe Novac C., mun­ci­tor la C.F.R. care se purta rău cu con­să­te­nii din Te­re­go­va. Sen­tin­ța a fost exe­cu­ta­tă de Ma­ri­țes­cu Ro­mu­lus. De ase­me­nea pe 22 fe­bru­a­rie 1949 doi co­mu­niști cu­nos­cuți, Mun­tea­nu Ghe­or­ghe și Cher­ciu Mihai în timp ce mer­geau cu un car de fân spre Te­re­go­va au fost prinși, duși în as­cun­ză­toa­rea lor, an­che­tați pentru răul făcut oa­me­ni­lor din comună iar mai apoi au fost con­dam­nați și exe­cu­tați.

Re­gi­mul de semi-clan­des­ti­ni­ta­te se în­che­ie în ia­nu­a­rie 1949 de Sfân­tul Ioan când pe la 9-10 seara se­cu­ri­ta­tea îi ares­tea­ză pe Gri­go­re Ia­noși­ga-Io­ne­scu și pe Mosie An­culia-Pasule, membri activi ai or­ga­ni­za­ți­ei le­gio­na­re din Te­re­go­va. În acel moment Spiru Blă­na­ru și oa­me­nii din grupul lui se ho­tă­răsc să atace postul de jan­darmi din Te­re­go­va pentru a îi eli­be­ra pe cei 2 ares­tați. Atacul începe la oră 22:30 fo­lo­sin­du-se căteva gren­a­de și o mil­tra­li­eră. Ostași și jan­dar­mii fug iar cei 2 sunt eli­be­rați. Acest moment este punc­tul în care se de­clan­șa­ză furia se­cu­ri­tă­ții și care pentru ani buni de zile va aș­ter­ne spaima și te­roa­rea și peste lo­cu­i­to­rii din Do­maș­nea și peste ce­le­lal­te lo­ca­li­tăți cu oameni im­pli­cați în miș­ca­ra de re­zis­ten­ță.

Pe 16 ia­nu­a­rie 1949 apare legea ce pre­ve­dea pe­deap­să cu moar­tea pentru toți cei care se do­ve­deau că luptă îm­po­tri­va orân­du­i­rii. Prac­tic nu mai există cale de în­toar­ce­re.

Toate aceste ac­țiuni au pus se­cu­ri­ta­tea pe urmele lor. Fiind des­co­pe­riți Spiru Blă­na­ru și Ghe­or­ghe Io­ne­scu ho­tă­răsc să re­zis­te astfel că au dat ordin să se treacă în dis­po­zi­tiv de luptă iar în­cleș­ta­rea a avut loc la punc­tul Gorca­nul din apro­pi­e­re de Te­re­go­va și a con­ti­nu­at în noap­tea de 22/23 fe­bru­a­rie. În aceas­tă con­frun­ta­re au fost sem­na­lați pe lângă Spiru Blă­na­ru, Ghe­or­ghe Io­ne­scu, Ro­mu­lus Ma­ri­țes­cu, Nico­lae Ghim­bo­a­șă, Pavel Sto­ices­cu, Mihai Moater, Tudor Roșeț, Ghe­or­ghe Smul­tea, Petre Puș­chi­ță, Petre An­culia și Ghe­or­ghe Un­gu­rea­nu. În timpul luptei au murit par­ti­za­nii Petre An­culia și Ghe­or­ghe Un­gu­rea­nu. Par­ti­za­nii s-au retras în grupe mici fiind ur­mă­riți de se­cu­ri­ta­te. Un grup format din Spiru Blă­na­ru, Ion Ca­rai­man și Ro­mu­lus Ma­ri­țes­cu se re­tra­ge spre Feneș. Aici ajung în casa lui Ion Ca­rai­man pentru in­for­ma­ții și ali­men­te iar mai apoi merg în locul numit Târ­sâ­tu­ră de unde se retrag într-o colibă la Valea de Pești unde au stat o săp­tămâ­nă. Ur­mea­ză o a două vizită a gru­pu­lui la Feneș. Între aceste 2 vizite socrul lui Ca­rai­man i-a trădat. În casa lui Ion Ca­rai­man au fost pri­miți cu o pre­fă­cu­tă căl­du­ră de către socrul lui Ca­rai­man. Spiru și-a dat seama că ceva nu-i curat la mijloc. Socrul, ple­când afară, a dis­pă­rut. În aceas­tă si­tu­a­ție, Spiru cu Ca­rai­man au ieșit repede din casă, fugind prin gră­di­na spre pădure. Se­cu­ri­ta­tea le-a luat urma, des­chi­zând foc asupra lor. Ei au răs­puns cu foc. În timpul acesta, Petru Ber­zes­cu și Iacob Cim­po­ca s-au retras spre pădure. În aceas­tă luptă a căzut mort Ion Ca­rai­man, iar Spiru Blă­na­ru a fost rănit la picior. Era 12 martie 1949. Spiru Blă­na­ru a fost ares­tat și dus la Se­cu­ri­ta­tea din Ca­ranse­beș.

Pe 16 iulie 1992 s-a înăl­țat o sfântă cruce în me­mo­ria celor care au fost exe­cu­tați la Pă­du­rea verde(lângă Muzeul Sa­tu­lui Ti­mi­șoa­ra), în anul 1949 la data de 16 iulie. Din ini­ția­ti­va AFDP Timiș și a fun­da­ți­ei "Me­mo­ria" crucea a fost ri­di­ca­tă și sfin­ți­tă pe locul unde se crede că a avut loc exe­cu­ția lui Spiru Blă­na­ru, Petru Do­măș­nea­nu, Ro­mu­lus Ma­ri­țes­cu, Ion Tănase și Petru Puș­chi­ță-Mu­taș­cu.

Gân­du­ri­le lui Spiru Blă­na­ru re­la­ta­te de pro­fe­so­rul Ber­zes­cu sunt me­mo­ra­bi­le și un îndemn pentru ge­ne­ra­ți­i­le de acum și cele care vor veni după noi:

“Măi frate Tase Ber­zes­cu, suntem prinși ca-ntr-o men­ghi­nă. Nu știu care va scăpa din noi doi cu viață. Cred totuși că tu o să scapi. Este bine să știi unele gân­duri ale mele." Stând așa, unul lângă altul, în mij­lo­cul în­tin­su­lui de zapadă, as­cul­tăm la ce-mi spunea Spiru. Apă­ru­se deja legea care pre­ve­dea pe­deap­să cu moar­tea. Iată ce-mi spune Spiru: A). “De când stau aici în grup cu acești oameni, ho­tă­râti să lupte până la unul, am ob­ser­vat un lucru extrem de im­por­tant în felul lor de com­por­ta­re. Deși suntem, ca apar­te­nen­ță po­li­ti­că, di­fe­riți, ne în­te­le­gem ca frații. Nu facem di­fe­ren­ța între noi. Aici, după cum știi, sunt mulți le­gio­nari, tă­ră­niști, li­be­rali și mi­li­tari. Suntem de atâta timp la un loc, nu i-am auzit o dată să facă de­o­se­bi­re între ei după apar­te­nen­ța po­li­ti­că. Toți suntem români și tre­bu­ie să fim uniți în fața du­ș­ma­nu­lui. Deși cel mai mare păcat al ro­mâ­ni­lor este lipsa de uni­ta­te, noi aici am reușit să re­a­li­zăm, în ciuda pă­ca­tu­lui, uni­ta­tea între noi.

B). “În fața pri­mej­di­ei, noi ne-am adus aminte de Dum­ne­zeu. Cu toții ne rugăm ca să scăpăm din dră­ceas­ca în­cles­ta­re între bine și rău. S-a re­a­li­zat o pri­e­te­nie, li­an­tul fără de care nu va fi nici­o­da­tă bi­ru­in­ță. C). “Aș dori ca, la mo­men­tul po­tri­vit, să știe și ai mei, de acasă, fa­mi­lia mea, prin ce am trecut și care au fost con­di­ți­i­le de viață și șanse­le de bi­ru­in­ță asupra co­mu­nis­mu­lui. Ne-am îm­pa­cat cu gândul că va trebui să murim pâna la urmă. Eu, frate Tase, am cer­ti­tu­di­nea că voi muri și-ți în­cre­din­țez ție aceste gân­duri ale mele, nu ca pe un mesaj, ci ca unele frămân­tari ale mele ca om. Fiul meu, dacă va mai apuca să scape cu viață, la fel și soția mea, aș vrea să cu­noas­că prin ce am trecut. D). “Îmi este dragă țara noas­tră, neamul nostru ro­mâ­nesc. Aș dori ca odată să fie liber, mare și unit. Dum­ne­zeu să fie cu el. Dezmem­bră­ri­le de partid să dis­pa­ră. Po­po­rul român s-a născut creș­tin. Avem obli­ga­ția morală față de copiii noștri să le lăsăm moș­te­ni­re dreapt cre­din­ța a stră­mo­și­lor noștri și răs­pun­de­rea față de stră­bu­ni­cii noștri, cres­cuți în legea creș­ti­nă. Fă acest lucru, fra­te­le meu, și este de-ajuns pentru mine. Cei care vin după noi să știe ce-am făcut și ce-am gândit și noi, în “toiul bez­ne­lor adânci” ".

În acest moment mă macină o mică dilemă. S-au suc­ce­dat di­fe­riți pri­mari la Do­maș­nea în acești ani scurși după eve­ni­men­te­le din de­cem­brie 1989. Au exis­tat ini­ția­ti­ve prin care a fost acor­dat titlul de ce­tă­țean de onoare al co­mu­nei. De ce oare Spriu Blă­na­ru care, deși născut în zona Mol­do­vei, are des­ti­nul pro­fund legat de Do­maș­nea nu a primit acest titlu? Ti­mi­șoa­ra a făcut acest pas. Există chiar o stradă cu acest nume în Ti­mi­șoa­ra. Is­to­ri­cul Nico­lae Iorga a spus că "Is­to­ria își bate joc de cei care nu o cunosc, re­pe­tân­du-se". Unul din sco­pu­ri­le aces­tui site este să ne per­mi­tă să aflăm mai mult date despre tre­cu­tul nostru și astfel să nu ajun­gem în aceas­tă si­tu­a­ție.Din acest motiv aceste serii de res­ti­tu­iri vor con­ti­nua și pe viitor.

Îi mul­țu­mim dom­nu­lui Cornel Ho­res­cu pentru fo­to­gra­fi­i­le puse la dis­po­zi­ție. Fo­to­gra­fi­i­le mo­nu­men­tu­lui de la Pă­du­rea Verde sunt făcute în no­iem­brie 2011.

Bi­bli­o­gra­fie:

[1].Ata­na­sie Ber­zes­cu - Lar­cri­mi și sânge, Re­zis­ten­ța an­ti­co­mu­nis­tă armată din munții Ba­na­tu­lui, edi­tu­ra Ma­ri­nea­sa 1999

[2].Ci­ce­ro­ne Io­ni­țo­iu - Re­zis­ten­ța an­ti­co­mu­nis­tă din munții Ro­mâ­ni­ei 1946-1958, http://www.pro­ce­sul­co­mu­nis­mu­lui.com

[3].Mi­o­drag Milin - Re­zis­ten­ța an­ti­co­mu­nis­tă din Do­maș­nea, re­la­tări ale con­să­te­ni­lor