Am avut aseară un vis…nu, nu-i chestia cu pisica ce se piaptană, visam că am câştigat 105 milioane € la lotto şi cumpărasem vechiul magazin şi-l renovasem, puţine mărfuri, variate şi selecţionate, majoritatea produse naturale, km. 0 adică de la domăşneni – fructe, legume, brânzeturi, lapte , iaurt (din fabrica care o construisem). La etaj peste magazin erau tot felul de cabinete – masaj, cosmetică, frizerie, reparaţii diverse. Cumpărasem şi saivanele şi creşteam oi şi vindeam carne

şi miei, din lâna făceam tot felul de produse pentru decor interior şi pulovere, deschisesem un atelier de tâmplărie şi-l închiriasem unor tineri dornici de muncă şi plini de idei, renovasem şcoala şi făcusem o sală de sport, plăteam un profesor să facă sport cu copii după şcoală şi aerobică cu mămicile dumincă după amiaza şi fotbal cu bărbaţii sâmbătă seara.
Petru Cristescu era la primărie omul cu idei, Achim Horescu era responsabil de magazin şi în timpul liber era organizator de evenimente (rugă, nunţi, petreceri), surorile Oana şi Daciana Jurchescu tocmai veniseră pentru că pe deal la Boiereşti se deschisese un centru de cercetare perfect integrat în natura, pentru energii renovabile şi combustibil vegetal (da, cultivam rapiţă în alternanţă cu cartofii târzii de toamnă sau cu legume, şi produceam din rapiţă ulei de motor şi din porumb plastic).
Alexandra Rosano terminase stomatologia şi deschisese un cabinet în sat unde veneau pacienţi din alte sate, cu ea lucrau şi alţi 2-3 tineri din sat. Ana Dinca şi soţul deschiseseră un cabinet medical – cardiologie, psihologie, nutriţie – veneau oamenii din toate părţile. Făcusem un centru de agrement – piscină intrenă /externă, ştrand, teren de tenis. Florina Benghia se ocupa de păduri şi mediu – împăduriri. Tatiana Neamtu se ocupa de şcoală şi activităţi recreative.
Încurajam femeile să caute lucruri vechi şi să le transforme în shabby-chic care să le vindem la magazine de profil. Instalasem nişte panouri solare pe magazin, restaurant (visam că în casa la Marmoca făcusem un restaurant cu 2 camere de hotel), pe biserică, şcoală, primărie, pe toate clădirile publice

din Domaşnea şi pe jumătate din case. Aveam 2 microbuzuri electrice gratuite care conectau diverse zone ale satului. Scutere electrice dăruite studenţilor ce vroiau să se întoarcă în sat. Iancu Benghia se ocupa de plantaţii – da, jumătate din sat producea mere, pere şi prune pentru consum, dulceaţă, fructe uscate (nu aveţi idee cât costă in vest!!!), compot, ţuică, etc.
Aveam în sat frizer, comesticiană, croitor, zidari, tâmplari, farmacişti, bar pentru tineret, birt pentru moşi, sala be bowling, film săptămânal la căminul cultural. Încurajam domăşnenii să se întoarcă acasă, să dea viaţă din nou caselor bunicilor şi părinţilor sau dacă nu să cumpere una. Primăria

cu taxele locale din toate activităţile încuraja oamenii să-şi renoveze casa, oferea plante gratuite de pus in faţa casei, oferea serviciu de vidanjare şi salubritate (contracost ca şi în orice societate civilizată), încuraja oamenii să cureţe în faţa casei, făcea străzi şi punea bănci şi felinare rustice pe străzi, făcea mini-locuri de joacă protejate pentru copii. Toată lumea satului era angajată sau implicată în câte ceva, încurajam chiar persoanele cu handicap să lucreze ceva pe măsura capacităţii, să participe activ în societate, încurajam voluntariatul cu cei bătrâni – un blid de mancare, un ajutor la spălat şi sters praful şi o vorba bună prinde bine unui suflet bătrân şi singur. Credeţi că pentru toate astea e nevoie de 105 milioane de euro? Este nevoie doar de curaj să visăm şi să punem în practică. Dacă ai ajuns să citeşti până şi aici nu te-am plictisit şi poate, poate chiar îţi place ideea…Cine vrea in visul meu sa ridice mana !!!