Pe data de 12 decembrie 1716 se încheie un capitol important al istoriei Banatului când paşa Mustafa capitulează şi cedează cetatea Timişoarei principelui Eugeniu de Savoia. Se încheiau astfel 164 de ani de dominaţie otomană asupra Banatului. Avea să urmeze o perioadă care avea să dea o cu totul altă direcţie dezvoltării acestei regiuni. Bineînţeles că aceste schimbări de importanţă majoră au lăsat urme şi asupra Domaşnei iar ecoul îl simţim până în zilele noastre. Toponimia din regiunea noastră a fost îmbogăţită cu nume precum Pământu’ ăl Roşu, Turcii ăi Morţi, toate în strănsă legătură cu evenimentele din acea perioadă. Deşi dealungul timpului s-au succedat diverse stăpâniri asupra Banatului se pare că instituţia cnezului a reuşit să supravieţuiască încă de la începutul mileniului. Mai mult decât atăt, în timpul dominaţiei habsburgice această instituţie şi-a întărit şi mai mult influenţa devenind o adevărată administraţie românească în cadrul celei habsburgice. Un lucru interesant de menţionat este că la Domaşnea se păstrează în acest moment numele de sat Chinezu şi este mai mult decât clar că acest nume îşi are sorgintea legată de această instituţie a cnezului. Acest nume bineînţeles că poate părea ciudat şi confuz pentru cineva mai puţin avizat.
Camera aulică decide în septembrie 1718 impartirea banatului in 13 districte(care vor rămâne 11 in final). În funcţie de numărul de cercuri aparţinătoare unui district existau unul sau mai mulţi obercnezi de cerc sau de district. Această instituţie a obercnezilor a fost păstrată până în 1776 când se decide reorganizarea Banatului.
Conflictele austro-turce şi în special războiul austro-turc din 1736-1739 au influenţat felul în care atăt cnezii cât şi obercnezii se poziţionau de o parte sau de alta. Luând în considerare şi fenomenul lotriei prezent în tot cursul secolului al XVIII-lea ne putem da seama de poziţia oarecum dificilă în care se aflau. Aflăm spre exemplu de cazul unui cnez din Domaşnea din 1729 prins de 5 lotri şi care reuşeşte să scape în timp ce agresorii săi dormeau.
Domaşnea la mijlocul secolului al XVIII-lea făcea parte din cercul Timiş şi era una dintre cele mai mari localităţi din zonă. Un episod interesant al luptei pentru putere are loc la Domaşnea între Curea Pepa şi Ianăş Zăstran. Numele Pepa are o rezonaţă destul de puternică chiar şi în zilele noastre. Avem la Domaşnea în acest moment un număr important de familii ce poartă acest nume. Conducerea treburilor comunităţii săteşti din Domaşnea este încredinţată cnezului Curea Pepa la sfârşitul anului 1752. Curea Pepa este apreciat atât de consătenii săi cât şi de autorităţile districtuale astfel că în momentul în care postul de obercnez al districtului Timiş devine vacant ajunge să fie numit în această poziţie de obercnez pe data de 3 ianuarie 1753. Bucuria avea să fie de scurtă durată pentru că la data de 14 februarie 1753 administraţia Banatului emitea un ordin prin care Curea Pepa era demis. Acest ordin a provocat consternare şi vâlvă. Se pare că un alt contra-candidat la funcţia de obercnez a denunţat o presupusă implicare a lui Curea Pepa în cursul războilui austro-turc când se pare că ar fi trecut de partea otomanilor vorbindu-se de trădarea de ţară şi negustorie cu robi. Se pare că denunţul a venit destul de repede deoarece la data de 10 februarie administraţia de la Timişoara cerea detalii oficiului districtual Caransebeş despre bănuielele ce planau asupra lui Curea Pepa. Cel care face infamul denunţ este Ianăş Zăstran. Acesta era nu doar consătean al lui Curea Pepa dar îi fusese şi adjunct. Ianăş Zăstran ajunge astfel noul obercnez.
Datorită comportamentului abuziv şi delăsării obercnezul Ianăş Zăstran pică în dizgraţie. Berza Berzescu din Teregova înainintează astfel la data de 30 septembrie 1753 un memoriu comisiei aulice de inspecţie Kempf von Angret aflată la Mehadia. Memoriul fusese scris în numele a 29 de sate din districtul Timiş. Aceleaşi acuze de a fi fost seimen(colaborator al turcilor) i se aduc şi lui Ianăş Zăstran. Motivul acesta însă nu este motivul memoriului ci mai degrabă felul în care Ianăş Zăstran a ajuns să ocupe această funcţie nu cu încuviinţarea satelor ci prin intervenţia interesată a unor prieteni. Poate şi acest lucru ar fi fost dat uitării dacă comportamentul de după al lui Ianăş Zăstran ar fost unul exemplar. Acesta în schimb devenise o povară pentru toate cele 29 de sate deoarece nu rezolva plângerile şi umbla mai tot timpul beat aşa încât contribuabilii oneşti sunt neîncetat perturabţi. Ca o paranteză aici as putea să amintesc o altă paralelă interesantă între termenul de seimen şi numele de sat Saimenu existent în acest moment după cunoştiiţele mele la cel puţin 2 familii din Domaşnea. Se pare că datorită lipsei timpului comisia copleşită de multitudinea plângerilor nu reuşeşte să soluţioneze cererea celor 29 de sate. Abuzurile se înmulţesc astfel că în martie 1754 locuitorii satelor s-au adresat din nou comisiei cu un memoriu conţinând acuzaţii concrete. Comisarului i s-a fost amintit şi faptul că obercnezul Curea Pepa fusese ales conform uzanţelor procedurale şi că acesta şi-a îndeplinit corect şi cinstit sarcinile. Acuzele aduse asupra lui Ianăş Zăstran indicau deturnări de fonduri cât şi 120 de care cu fân luate consătenilor lor din Domaşnea. Mai mult decât atât la Feneş le-a cosit sătenilor cu forţa o păşune şi i-a obligat să-i asigure şederea. Datorită relaţiilor sale privilegiate cu unii din membrii administraţiei districtuale aceste acuze nu putea să fie hotărâtoare pentru demiterea lui. În schimb, acuzele legate de colaborarea cu otomanii în 1738 ar fi urmat să-l coste. Se pare că acesta adăpostise timp de 3 luni nişte oşteni turci cărora le arătase drumul spre Valea Caraşului. Mai mult de atât, tot el ar fi vândut turcilor mai mulţi români şi germani fiind răsplătit de paşă cu doi boi de care se folosise vreme de 2 ani. Tot Zăstran ar fi ademenit după bătălia de la Cornea din 4 august 1738 patru cavalerişti imperiali cu promisiunea de a-i duce la grosul armatei dar în schimb i-a dus într-o pădure, i-a jefuit iar armele le-a vândut turcilor.
Decizia comisarului aulic va fi fost influenţată şi de memoriul fostului obercnez Curea Pepa care a încercat să se disculpe fără a-l ataca însă pe Ianăş Zâstran cerând în acelaşi timp ca dacă acuzele nu sunt dovedite să fie repus în funcţie. Comisia de anchetă a trecut la audierea delegaţilor celor 29 de sate atât pentru stabilirea veridicităţii datelor cât şi pentru a afla votul în favoarea unuia din cei 3 candidaţi: Iosif Bumbăcilă din Teregova, Curea Pepa din Domaşnea şi un alt candidat care era probabil un om de paie al administraţiei. Reprezentanţii din Domaşnea ce au apărut în faţa comisiei au fost: Curea Pepa, Vela Horăscu şi Mihuţ Curescu. Aceştia l-au acuzat pe Zăstran că a perceput de la comunitate 35 de florini(monedă din timpul administraţiei imperiale habsburgige în echivalentul a 60 de creiţari) precum şi însuşirea a 100 de florini primiţi de la Oficiul Districtual Caransebeş. Au mai declarat că Zăstran nu a fost seimen iar votul a fost acordat lui Iovan Bumbăcilă deşi ştiau că satele îl doreau pe Curea Pepa obercnez.
Chestionat asupra acuzaţiilor aduse lui Zăstran, Berza Berzescu i-a indicat pe cnezii din Teregova, Armeniş şi Domaşnea. Cel din Armeniş a declarat că nu fusese martor. A fost audiat si cnezul din Teregova, frate cu cel din Domaşnea care a declarat că împreună cu fratele său ar fi participat la atacul asupra Vîrşeţului purtând pe cap un turban.
În încheierea audierilor au fost interogat Zăstran căruia i s-au adus acuzele. Declaraţiile lui vor încurca şi mai mult lucrurile. Conform lui Zăstran, Ianăş Bumbăcila(tatăl candidatului Iosif) împreună cu alţi 19 seimeni(unul dintre ei Curea Pepa) au venit le Domaşnea in 1738 şi l-ar fi silit să le arate drumul până la Biserica Albă. Paşa de acolo i-ar fi propus să rămână pe lângă oastea turcească. El a refuzat iar la plecare paşa ia dăruit 2 boi. Cât despre cei 4 cavalerişti a pretins că în timp ce le arăta drumul spre Ardeal, 12 săteni din Teregova i-ar fi atacat şi doar intervenţia sa a salvat viaţa militarilor imperiali. La despărţire le-ar fi dăruit drept răsplată 4 pistoale.
Zăstran este demis datorită comportamentului său abuziv. Pe de altă parte atât Zăstran cât şi Curea Pepa se fac vinovaţi de pactizare cu inamicul aşa că nu se pot numi în acea funcţie. Este numit obercnez Iovan Bumbăcilă. Tatăl acestuia, Ianăş Bumbăcilă a fost la rândul lui căpitan de seimeni. Era foarte dificil să găseşti în acele vremuri un candidat care să fi păstrat nevătămat jurământul de credinţă faţă de suveranul său. În acest fel cei doi candidaţi din Domaşnea la funcţia de obercnez ajung să piardă definitiv. Nu se cunosc detalii despre ceea ce sa întâmplat cu Zăstran dar Curea Pepa rămâne cnez la Domaşnea şi va juca un rol important în acţiunea de împotrivire a consătenilor săi împotriva deciziei de înfiinţare a graniţei militare în munţii Banatului.
În final aş dori să mulţumesc domnului Costin Feneşan pentru faptul ca a scos la lumină acest episod interesant al istoriei Domaşnei şi de asemenea sa-i mulţumesc pentru cartea: “Cnezi şi obercnezi în Banatul imperial 1716-1778” pe care mi-a oferit-o în dar cu generozitate.
Bibliografie:
Costin Feneşan – Cnezi şi obercnezi în Banatul imperial 1716-1778, editura Academiei Române, 1996.